Președinele Lituaniei: „Rusia a început prima fază a războiului cu Vestul”

Rusia a început prima fază a războiului cu Vestul. Este declaraţia preşedintelui Lituaniei, care a precizat că ţara sa se confruntă deja cu propaganda şi atacurile cibernetice lansate de Moscova şi este gata să se apere orice s-ar întâmpla.

 

Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei a declarat că „prima fază a confruntării are loc”, iar prin aceasta se înţeleg „bombardament informaţional, propagandă şi atacuri cibernetice”

„Ne aflăm deja la frontieră, iar prima fază a confruntării are loc. Prin acest lucru înţeleg bombardament informaţional, propagandă şi atacuri cibernetice. Prin urmare, suntem deja atacaţi. Nimeni nu ştie dacă se va ajunge la o confruntare convenţională, dar deja trebuie să ne apărăm în faţa acestui comportament agresiv. (…) Este un mesaj că nu ne vom da bătuţi şi că ne vom apăra”, a declarat Grybauskaite, potrivit presei internaționale.

 

Avertismentele preşedintelui Lituaniei au loc în contextul în care autorităţile de la Vilnius au dispus recent reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Confirmând parcă cele mai negre temeri, președintele rus Vladimir Putin a dispus vineri semnarea unui acord de alianță și integrare cu republica separatistă georgiană prorusă Osetia de Sud, a cărei independență a fost recunoscută de Moscova în luna august 2008, după războiul ruso-georgian.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here