Editorul ziarului în care sunt linșați adversarii politici și ziariștii critici ai primarului Mihai Chirica este urmărit de firme și instituții bancare în 15 procese care au ca obiect recuperarea unor creanțe @ Firma Two Vision aparține Luminiței Ion, însă în realitate de administrarea societății se ocupă soțul acesteia, Emil Ion – Botărel @ „Știrea de Iași”, trompeta mediatică a lui Mihai Chirica, este de fapt un așa-zis portal de știri aruncă cu lături în orice persoană care este incomodă primarului: directori de instituții, oameni de afaceri, politicieni și ziariști @ Oficial, publicația nu este asumată de nimeni: nu are date de contact, iar „articolele” sunt semnate sub pseudonim
Editorul portalului ”Știrea de Iași”, societatea Two Vision SRL, candidează cu succes la titlul de ”țeparii anului”. Firma Two Vision aparține Luminiței Ion, însă în realitate de administrarea societății se ocupă soțul acesteia, Emil Ion – Botărel. În ultimul an de zile, pe portalul instanțelor de judecată, au fost înregistrate 15 litigii prin care bănci, firme de leasing, societăți comerciale – furnizori sau clienți, încearcă să recupereze sume importante de bani de la societatea Two Vision. Toți au fost țepuiți de firma care editează trompeta mediatică a lui Mihai Chirica, un așa-zis portal de știri prin intermediul căruia sunt linșați ziariști critici la adresa primarului sau directori de instituții publice care nu se supun mafiei imobiliare coordonate din Palatul Roznovanu. Portăreii au făcut coadă la ușa familiei Ion pentru a recuperarea a peste 150.000 lei, bani pe care Two Vision a refuzat să-i plătească partenerilor de afaceri.
Recidivist
În urmă cu un an, 7IAȘI publica un material despre ingineriile financiare făcute de Emil Ion-Botărel pentru escrocarea unor firme de asigurări specializate în asigurarea creditului comercial. Acele combinații financiare cu facturi fictive scontate la firme de asigurări pentru încasarea unor sume de bani și bilete la ordin fără acoperire s-au soldat în final cu executarea firmei Two Vision. Partenerul lui Emil Ion din aceasta afacere, firma Asept Laboratories SRL din Botoșani, a demarat în noiembrie 2019 procedurile de recuperare a țepei de 48.000 de lei primită de la firma Two Vision. La finalul anului 2019, firma din Botoșani a obținut în instanță investirea cu titlu executoriu a biletului la ordin emis și refuzat la plată de editorul Știrea de Iași. Astfel, executorul Zabolotnâi Vladimir a început executarea silită a firmei lui Emil Ion pentru suma totală de 52.685 lei, compusă din 46.733 debit datorat către Asept Laboratories și 5.952 lei cheltuieli de executare silită. Two Vision a contestat procedura de executare la Judecătoria Iași, însă nu a avut 1.000 lei pentru a achita taxa de timbru, astfel că cererea a fost anulată. În cadrul procedurii de executare silită a fost scoasă la vânzare mașina societății, un autoturism Volkswagen din anul 2005. Ca urmare a instituirii sechestrului asupra mașinii, Primăria Municipiului Iași a cerut executorului silit înscrierea Finanțelor Publice Locale pe lista creditorilor cu o creanță de 370 lei reprezentând o amendă auto neachitată de către soții Luminița și Emil Ion.
Furnizorii îl execută silit
Însă litigiul cu Asept Laboratories nu este singurul de acest gen. În vara lui 2020, alte trei societăți s-au adresat executorilor judecătorești în încercarea de a-și recupera banii de la țeparii care editează Știrea de Iași. Trei furnizori de bună credință care au livrat produse tipografiei lui Emil Ion s-au trezit că instrumentele de plată emise de societatea Two Vision sunt refuzate la plată de către bancă pe motiv că nu există bani în contul respectiv. Hecomin Impex SRL a început executarea silită prin intermediul executorului Darie Andreea pentru suma de 11.025 lei, în timp ce societatea Romprix Exim SRL din Ilfov a apelat la executorul Rădulescu Andrei Liviu pentru a-și recupera o țeapă de 17.108 lei.
Cea de a treia societate, Europapier România a luat și ea plasa cu biletul la ordin fără acoperire. În luna mai 2020, Judecătoria iași a admis cererea executorului Florea Mihai de a încuviința executarea silită a firmei Two Vision pentru suma de 9.134 lei datorați companiei Europapier.
Două bănci cer recuperarea creditelor
Nu doar furnizorii au avut de suferit în relația cu Two Vision și Emil Ion. Două instituții financiare se află pe lista lungă a victimelor editorului Știrea de Iași. În mai 2020, TBI Bank a inițiat procedurile de recuperare a unui credit restant acordat firmei Two Vision, adresându-se executorului Anchidin Cornelia pentru recuperarea a 18.530 lei, sumă compusă din 15.200 debit principal restant și 3.330 lei dobânzi și penalități. În iunie 2020 Judecătoria Iași a admis cererea de executare silită, astfel că executorul judecătoresc a instituit popriri asupra conturilor societății, dar și a administratorului Luminița Ion în calitate de garant persoană fizică al creditului. Totodată, au fost instituite sechestre pe bunurile mobile și imobile aparținând societății și administratorului. La doar o lună distanță de la sechestrul TBI, o nouă bancă își cere banii. OTP Bank a acordat în februarie 2020 o facilitate de credit societății Two Vision. Administratorul societății, Luminița Ion, a devenit garantul achitării creditului încheind cu banca un contract de fidejusiune. Two Vision nu și-a achitat obligațiile asumate prin contract, respectiv rambursarea împrumutului, astfel că doar patru luni și nenumărate somații de plată, banca a fost nevoită să declare creditul scadent anticipat. În luna august 2020, executorul Florea Mihai a demarat, în numele OTP, procedurile de executare silită pentru suma de 46.608 lei (44.000 lei credit principal restant, 2.487 lei dobânzi și penalități și 121 lei alte cheltuieli). Executorul a demarat executarea silită atât împotriva societății cât și împotriva fidejusorului Luminița Ion.
Rareș Neamțu
La zabalosenia asta nu scria si damblagitul filosof Baghiu Pogdan? Zilele trecute facea spume (in plus) la gura ca l-a dat afara de la zear.