Presa britanică reia atacurile împotriva imigranților români

Articolul publicat de „Daily Mail”, cu titlul „Din ianuarie, doar capra va mai rămâne, citat atribuit unui părinte român cu şapte copii. Un primar din România spune că jumătate din populaţia unui sat va pleca în Marea Britanie pentru ajutoare şi salarii mai mari” se încadreaza într-un lung şir de materiale ofensive la adresa imigranţilor români.
 

Autorul articolului citează doi primari din satele Berini şi Sacoşu Turcesc, care declară, potrivit celor de la Daily Mail, că jumătate dintre rezidenţii acestor sate vor călători în Marea Britanie pentru sistemul său social.

„Mulţi au plecat în Franţa, Italia şi Spania, dar în curând Marea Britanie va deveni o destinaţie mult mai atractivă, datorită condiţiilor mai bune”, spune primarul Gabriel Adrian Koller, conform articolului din „Daily Mail”.

Cotidanul continuă că printre cei care vor să plece din ţară se află şi 170 de romi ce trăiesc într-o sărăcie lucie la marginea satelor, fără apă curentă şi cu circa 20 de persoane care împart o casă de trei camere. Remus Nada, în vârstă de 37 de ani, tată a şapte copii declară pentru Daily Mail că speră să ajungă în Marea Britanie pentru a primi ajutor de locuinţă.

„Uitându-se la o capra din curte, legată de o latrină, Remus spune că din ianuarie doar ea va rămâne în sat”, scrie cotidianul „Daily Mail” despre posibilii imigranţi români.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here