Preoţii români acuzaţi de furtul moaştelor Sfântului Haralambie au fost achitaţi

După câteva luni de cercetări şi procese în Grecia preoţii români acuzaţi că ar fi furat moaştele Sfântului Haralambie din Mănăstirea Mega Spilaio Kalavryta au fost achitaţi de judecătorii de la Curtea de Apel din Patra. Dovezile au fost clare, iar adevăraţii făptaşi au fost prinşi şi pedepsiţi.

 

Preoții Marius Borhidean, Emanuel Oros și Daniel Popa din Țara Oașului au trecut printr-o grea încercare în octombrie 2015 când, aflați într-un pelerinaj în Grecia împreună cu 40 de credincioși români, au fost arestați de autoritățile elene și acuzați de furtul moaștelor Sf Haralambie din Mănăstirea Mega Spilaio Kalavryta. Celor trei preoți li s-a deschis dosar penal și au fost cercetați laolaltă cu ceilalți pelerini români. Bănuielile au fost întărite și de faptul că în desaga lor au fost găsite oseminte. După vizita grupului de români, a dispărut din mănăstire mâna Sfântului Haralambie, iar călugării greci au alertat imediat Poliția. Veniți de urgență la lăcașul de cult, aceștia au găsit mâna sfântului într-o râpă aruncată de hoții care au intrat în panică. Primii vizați au fost preoții care i-au ținut de vorbă pe călugării greci, păzitorii moaștelor, apoi câțiva pelerini din grup. Faptul că în desaga preoților s-au mai găsit oseminte pe care aceștia nu le-au declarat la intrarea în țară, a întărit bănuielile polițiștilor care i-au arestat pe loc.

 

Cei trei preoți au fost suspendați de Patriarhia Română pe perioada cercetărilor și au fost judecați în Grecia, iar oficialii eleni au fost nevoiți să recunoască de în urmă cu două zile că prelații nu aveau nicio vină. Făptașii erau doi pelerini din grup care și-au recunoscut fapta și care au fost condamnați de instanța din Patra. Primul a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu dreptul la suspendare a pedepsei în urma recursului și cu plata sumei de 500 euro drept cautiune, iar al doilea român, complice la furt, a primit o pedeapsă de 3 ani cu suspendare.

 

Achitarea preoților români a fost propusă chiar de către procuror care, în concluziile depuse în instanţă a menţionat: „După părerea mea aceşti oameni nici nu ar fi trebuit să se afle azi aici în calitate de inculpaţi. Nevinovăţia lor este clară şi a fost clară de la început“. Judecătorii i-au achitat miercuri 16 martie pe cei trei preoți, iar diaconul mănăstirii Mega Spilao Kalavryta și-a cerut iertare față de cei trei, dar și față de familiile lor pentru neplăcerile îndurate de acuzațiile lor. Depoziția diaconului a stat la baza arestării preoților români. Acesta i-au acuzat inițial de complicitate spunând că i-au ținut de vorbă în timp ce enoriașii furau din raclă mâna Sfântului Haralambie.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here