Premiere la Golia la Concursul „Bulgare de Huma”, organizator Școala Ion Creangă Iași

Școala Gimnazială Ion Creangă Iaşi și Inspectoratul Şcolar Iaşi, în calitate de organizatori,  în parteneriat cu Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi şi cu Muzeul Literaturii Române Iaşi, anunţă organizarea festivităţii de premiere a Concursului „Bulgăre de Humă”, ediţia a VI-a, festivitate care va avea loc la Casa Diaconului (scriitorului) Ion Creangă din incinta Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia, Iaşi.

 

  La acest proiect s-au înscris elevi din învăţământul primar şi gimnazial din toate judeţele ţării, jurizarea s-a realizat pe categorii de vârstă.

Concursul a fost structurat pe 5 secţiuni:

•             Secţiunea I: Creaţie literară cu 3 subsecțiuni:

a) Chipuri dragi (versuri sau proză);

b) Lumea copilăriei (versuri sau proză);

c) Naraţiune sau povestire didactică cu tema Năzbâtiile copilăriei, lecţii de viaţă pentru formarea personală. 

•             Secţiunea a II-a : Prezentări powerpoint, cu 3 subsecţiuni:

a) Opera lui Creangă – monografie a  satului moldovenesc de munte din secolul al XIX-lea

b) Valori în lumea satului românesc oglindite de operă

c) Pe urmele marelui povestitor

•             Secţiunea a III-a: Creaţie plastică (desen, grafică, colaj etc), cu subsecţiunile: 

a) Opera lui Creangă- monografie a satului moldovenesc de munte din secolul al XIX-lea;

b) Bucuriile copilăriei;

c) În lumea personajelor lui Creangă.

•             Secţiunea a IV-a – artă dramatică, cu 3 subsecţiuni:

a) Dramatizări clasice;

b) Opera lui Ion Creangă între tradiţional şi modern;

c) Scenarii originale.

•             Secţiunea a V-a – artă şi tehnică cu tematica „Lumea poveştilor”, cu două tehnici de lucru (subsecţiuni)- tehnica plierii și rulării hârtiei ( origami, quilling) și machete sugestive.

 

                Concursul a câştigat în amploare an de an, în sensul că şi-a diversificat şi completat secţiunile de participare dar și în popularitate în rândul elevilor și cadrelor didactice.

Concursul urmărește să se identifice şi să se valorizeze resursele creative ale elevilor, să li se dea posibilitatea motivării acestora de a „reinventa frumosul” într-o strânsă colaborare cu cadrele didactice, precum şi ca aceștia să redescopere marile nume ale literaturii româneşti, să redescopere plăcerea lecturii, să afle tradiţiile şi obiceiurile poporului român.

 

Numărul de participanţi de anul acesta a fost unul copleşitor, 840 de copii, față de cca 700 de participanţi anul precedent, deci o creştere cu 20% .Din cei 840 de participanţi, 208 copii au fost premiaţi, dintre aceştia, 104 copii au obţinut premiul I.

Participanţii la concurs au reprezentat judeţe din aproape toată ţara, iar copiii premiaţi  sunt din Iaşi, Vâlcea, Olt, Ilfov, Buzău, Neamţ, Sibiu, Galaţi, Cluj, Prahova, Suceava, Giurgiu, Dâmboviţa , Constanța, ordinea menţionării judeţelor fiind în funcţie de numărul premiilor primite.

 

Premierea va avea loc Joi 19 mai 2016 la ora 12, la Casa Diaconului(scriitorului) Ion Creangă din incinta Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia, Iaşi.

Școala Gimnazială Ion Creangă , situată în Iași, Str.Pacurari nr.178 este inițiatoarea a numeroase proiecte locale, județene și naționale, dovedind că motto-ul acestei instituții „Noi suntem aici pentru voi” este de fapt crezul său permanent.

 

Persoane de contact:

1)      Prof. înv. primar Mihaela Hitruc – Școala Gimnazială Ion Creangă Iaşi, tel.0743/119.167           

2)      Prof. Prodan Grațiela- Școala Gimnazială Ion Creangă Iaşi , tel. 0745/633.455

3)      Carmen Chiorcea-Director Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iași, tel.0743/899.218

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here