Premieră pentru Croaţia. O femeie a fost aleasă PREȘEDINTE

Prima femeie preşedinte din Balcani: Kolinda Grabar Kitarovica câştigat alegerile prezidenţiale din Croaţia.

Fostul ministru al afacerilor externe, conservatoarea Kolinda Grabar Kitarovic, a fost aleasă preşedinte al Croaţiei, la sfârşitul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică, învingându-l pe preşedintele în exerciţiu, potrivit rezultatelor oficiale.

Grabar Kitarovic, 46 de ani, a obţinut 50,44% din voturi faţă de 49,56% pentru social-democratul Ivo Josipovic, potrivit rezultatelor publicate de Comisia electorală centrală după numărarea a 80% din sufragii, scrie Agerpres.

Dacă rezultatele definitive confirmă victoria conservatoarei Grabar Kitarovic, ea va fi prima femeie preşedinte din Balcani aleasă prin vot universal.

Kosovo are o femeie preşedinte, Atifete Jahjaga, dar ea a fost aleasă de parlament, potrivit constituţiei kosovare, notează AFP.

În primul tur, desfăşurat pe 28 decembrie 2014, preşedintele în exerciţiu Ivo Josipovic a obţinut 38,46% din voturi, iar contracandidata sa Kolinda Grabar Kitarovic, reprezentanta opoziţiei, 37,22% din sufragii.

Alegătorii croaţi au sancţionat lipsa de fermitate a lui Josipovic în faţa incapacităţii guvernului său de a redresa economia.

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here