Pregătiri intense la Iași, pentru beatificarea episcopului Anton Durcovici

Un moment important pentru credincioşii romano-catolici din România şi asemănător cu cel care se desfăşoară duminică, la Vatican va avea loc luna viitoare în Iaşi. Este vorba despre beatificarea episcopului Anton Durcovici, al cărui martiriu a fost recunoscut oficial de Papa Francisc anul trecut.

 

Beatificarea episopului Anton Durcovici se anunţă a fi un eveniment de mare amploare, la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de credincioşi din toată ţară.

 

Evenimentul va avea loc pe 17 mai, pe stadionul Emil Alexandrescu. Sfânta Liturghie va fi oficiată de trimisul papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, iar la ceremonie vor asista sute de arhiepiscopi, episcopi şi preoţi.

 

Episcopul martir Anton Durcovici va fi trecut în calendarul Bisericii Catolice şi va fi sărbătorit pe data de 10 decembrie.

 

Este cel de-al al cincilea român beatificat de Vatican.

 

În 1947, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Iaşi, iar în 1949, a fost arestat de Securitate şi dus în închisorile comuniste, unde, în urmă bătăilor şi a înfometării, a murit doi ani mai târziu.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here