Preferinţele sexuale sunt scrise în gene. Concluzia unui studiu controversat

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

 

 

Cercetătorii de la Universitatea Chicago au identificat două seturi de gene care îi fac pe oameni să fie homosexuali. Studiul sugerează că această preferinţă sexuală nu este o simplă alegere personală, ci este determinată biologic.
 

Concluzia studiului a născut deja dezbateri aprinse, pentru că noua descoperire poate duce la discriminări. Femeile ar putea decide să avorteze, în urma unor teste genetice, copiii care vor fi homosexuali, iar persoanele care au această orientare sexuală ar putea fi discriminate de companiile de asigurari, de exemplu.

Savanţii americani au analizat ADN-ul a 400 de fraţi homosexuali. În urma analizelor, două fragmente de ADN au fost asociate cu această orientare sexuală.

 

Deocamdată nu se ştie exact care sunt genele care determină asta şi cum anume influenţează ele preferinţele erotice.

Studiul susţtine astfel rezultatele unei cercetări din anul 1993, care a evidenţiat existenţa unei gene a homosexualităţii.

„Orientarea sexuală nu este o alegere. Este determinată de gene, noi am găsit două seturi de gene care decid dacă un bărbat este heterosexual sau homosexual”, explică medicul Michael Bailey, de la Universitatea Northwestern din Illinois.

La rândul său, psihologul Qazi Rhaman, de la Kings College din Londra, spune că genele sunt responsabile în proporţie de 40% de orientarea sexuală a unei persoane.

 

Testele genetice vor fi însă greu de realizat, pentru că este vorba de foarte multe gene care sunt implicate în acest proces. El crede că va fi imposibil să fie identificate toate aceste gene.

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here