Prefect fiind, birouri aș deschide (varianta play-out)

De unde credeam noi că prefectul și instituția lui, bașca subprefecții îs apolitici până apune soarele, ei bine, acuma nu mai credem. Că-n hârtii scrie că el trebuie așa și așa, pe spate și pe-o dungă … rahat cu apă rece. Oamenii sunt numiți de sus în jos, de la stânga la dreapta de cei ce dau ora exactă după ce se numără voturile. Altă dandana am văzut că la un moment dat se cam schimbau des prefecții, de parcă li se dădea funcția cu porția. Adică un fel de – Alo, domnu’prefect! Au trecut șase luni, da? Lăsăm și pe altul, da? Păi, se poate?!“. Cei mai aplicați în analize politice chiar au avansat ideea că postul de prefect ar fi numai bun de cadou pentru o seamă de aparatnici, că dă bine la sivi, are greutate la exprimare, plus că toată lumea zice să trăiț’! Partea asta cu pusu pe funcția tare i-o plăcut și lui dom Cojocaru, care a fost la comunicații ministru și care după ce-o fost remaniat, s-o trezit fără secretară, fără șoferache, fără aia, fără aia … Și unde n-o pornit o ofensivă prin partid că mnealui musai trebe să fie prefect. Dacă nu se poate, atunci măcar subprefect. Noi i-am recomanda postul de viceprefect. Dă mișto la sacou negru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here