Precedent: un mare dezvoltator cere despăgubiri arhitectei-șefe a Iașului. „Vrem 140.000 de euro pentru salariile muncitorilor”

Dezvoltatorii imobiliari şi-au pierdut răbdarea: avizele lipsă le aduc pierderi de milioane. Un dezvoltator de top din Iaşi s-a săturat să stea după arhitecţii municipalităţii, care i-ar întârzia proiectele. Mircea Gall a dat-o în judecată pe şefa de la Urbanism şi îi cere atât ei, cât şi municipalităţii, plata salariilor muncitorilor pentru perioada în care nu au putut lucra din cauza tergiversării.

 

Proces inedit la Tribunalul Iaşi. Un dezvoltator imobiliar cere ca Primăria Iaşi şi şefa Serviciului Urbanism să-i plătească peste 630.000 de lei reprezentând salariile angajaţilor săi, după ce nu i-a fost emisă o autorizaţie de construire pentru două blocuri de locuinţe.

 

Cerere neobişnuită

SC Antrepriza Ideal Casa, firma care a realizat cartierul rezidenţial de case Colina Bucium, a cerut Tribunalului să oblige Primăria Municipiului Iaşi şi pe Ana Maria Târziu, arhitect-şef interimar şi şefa Serviciului Urbanism, să emită autorizaţia de construire pentru două blocuri de pe străzile Spital Paşcanu – Florea, în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sancţiunea plăţii a 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

De asemenea, dezvoltatorul imobiliar a cerut şi plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, constând în plata salariilor în perioada 1 decembrie 2015- 28 februarie 2016, în valoare totală de 632.397 de lei şi alţi 210.799 de lei pe lună, până la eliberarea documentului solicitat.

 

Șantierul s-a oprit din octombrie 2015. Mircea Gall vrea banii dați pe salariile muncitorilor

A construit deja trei blocuri

Reprezentanţii firmei susţin, în cererea de chemare în judecată, că sunt proprietarii unei suprafeţe de teren în străzile amintite, pentru care Consiliul Local a aprobat, în 26 mai 2008, un plan urbanistic zonal (PUZ) potrivit căruia trebuiau să fie construite şase locuinţe colective. Trei blocuri trebuiau să aibă demisol, parter şi 3-4 etaje plus mansardă, iar alte trei – demisol, parter, două etaje şi mansardă. De asemenea, PUZ-ul prevedea şi că suprafaţa construită trebuia să fie de 1.747 mp (30%), suprafaţa amenajată (circulaţie şi parcaje) de 1.747 mp (30%), iar cea plantată 2.330 mp (40%).

 

Acte depuse, răspuns amânat

Dezvoltatorul a executat cele trei locuinţe colective cu două etaje şi mansardă în baza unei autorizaţii anterioare, iar pentru obţinerea unei autorizaţii de construire pentru alte două imobile, Primăria a emis, în aprilie 2015, la cererea firmei, un certificat de urbanism.

În cererea de chemare în judecată se mai precizează că, în octombrie anul trecut, SC Antrepriza Ideal Casa a solicitat municipalităţii şi eliberarea unei autorizaţii pentru blocurile Z4 şi Z5, depunând documentaţia şi avizele necesare, însă actul nu a mai fost eliberat în termenul legal. „Constatând că nu se emite autorizaţia de construire, reclamanta, prin reprezentanţii săi legali, s-a deplasat de mai multe ori la Serviciul Urbanism, unde pârâta Ana Maria Târziu, personal, explica că este un volum mare de lucru, dar că în următoarele zile vom primi autorizaţia. Or, în total dispreţ faţă de lege, autorizaţia de construire nu a fost emisă nici până astăzi, 5 aprilie 2016”, se precizează în plângerea adresată instanţei.

 

Cartierul Zorilor deţinut de Gall are trei blocuri şi mai aşteaptă două

Sare paşii cu ajutorul judecătorilor

Mircea Gall, directorul Antrepriza Ideal Casa, susţine că s-a adresat instanţei pentru a obţine mai repede documentele necesare. „Este o procedură pentru a nu mai scoate alte avize, pentru că dura foarte mult. Erau mai multe, trecuse nu ştiu ce termen şi expirau avize şi era singura metodă. Nu am nicio problemă cu Primăria”, a explicat omul de afaceri. Primăria Iaşi nu şi-a exprimat un punct de vedere până la închiderea ediţiei, iar Ana Maria Târziu nu a putut fi contactată. Presa locală a scris în ultima vreme că arhitecta-şefă se află mai mult în concediu medical.

 

Citește și EXCLUSIV. Secretara lui Gafița continuă afacerile cu Servicii Publice

 

Portofoliu bogat

Potrivit site-ului firmei, Antrepriza Ideal Casa, firma care a realizat cartierul rezidenţial de case Colina Bucium, a mai construit sala de sport a Universităţii Tehnice „Gh Asachi” şi a efectuat şi o serie de lucrări la Spitalul Sf. Spiridon, Institutul de Oncologie, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Construcţii.

Datele oficiale arată că cifra de afaceri a societăţii era în 2012 de 7,8 milioane de lei, în 2013 de 1,1 milioane de lei, iar în 2014 de 3,3 milioane de lei.

În urmă cu doi ani, Antrepriza Ideal Casa a înregistrat un profit de 183.804 lei şi datorii de 3,5 milioane lei. Totodată, în 2014 firma figura cu 30 de angajaţi.

 

 Zamosteanu se împiedică de-un ciot

Zamosteanu, blocat şi el de birocraţie

Un alt mogul imobiliar s-a adresat judecătorilor după ce nu a reuşit să finalizeze lucrările la un ansamblu rezidenţial. Cristin Zamosteanu a dat în judecată Ministerul Culturii pentru a putea demola un corp al Fabricii de tricotaje Moldova, aflat pe Lista monumentelor istorice şi care este în pericol de  autoprăbuşire. Acesta a cerut Curţii de Apel Iaşi obligarea Ministerului prin Comisia Naţională a Monumentelor Istorice să se întrunească în comisiile de specialitate şi să soluţioneze cererea sa de declasare parţială a corpului de clădire de pe strada Păcurari nr. 115. Pentru că nu a primit un răspuns din partea instituţiei de aproape 14 luni, omul de afaceri nu a reuşit să finalizeze lucrările la un bloc de locuinţe situat în vecinătatea clădirii considerate monument istoric. „Imposibilitatea continuării lucrărilor de construire din lipsa autorizaţiei de construire menţionate a generat întârzieri în respectarea unor relaţii contractuale cu terţi (promisiuni de vânzare –cumpărare privind apartamente ce urmează a forma ansamblul rezidenţial edificat de subsemnatul), în condiţiile în care, în 31 octombrie 2015, era stabilită data limită de predare imobiliară”, susţine Zamosteanu în plângerea adresată instanţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here