Antibiotice și-a deschis și în acest an porțile, în perioada 15-19 aprilie, pentru 470 de elevi din 10 unități de învățământșcolare și liceale ieșene și ai unei școli gimnaziale din Rădăuți. Micii oaspeți au avut ocazia să descopere în “Școala Altfel”, la Antibiotice, altfel de “profesori” de fizică, chimie sau biologie, în rândul specialiștilor companiei. Animați de energia și entuziasmul tinerilor, angajații le-au pregătit experimente distractive și spectaculoase în laboratoarele de cercetare farmaceutică și control a calității, explicându-lefenomenele fizice și chimice observate. În cele patru unități de fabricație a medicamentelor vizitate, elevii au asistat la prezentarea proceselor tehnologice și echipamentelor prin care pulberile sterile și excipienții se transformă în medicamente vindecătoare, salvatoare de vieți.
La finalul vizitei, exclamațiile de uimire și câte-o afirmație precum,”Sigur îmi va plăcea chimia la școală!” sau “Mi-ar plăcea să lucrez aici când voi fi mare!” au confirmat faptul că orele petrecute la Antibiotice în compania unor altfel de “profesori” au fost plăcute și interesante pentru oaspeți.
Oana Grivincă, învățător la Liceul Teoretic “Miron Costin”Iași, a declarat: “A fost o reală plăcere vizita de astăzi, mulți dintre elevii mei arătându-se curioși și interesați atât de procesul de fabricație, cât și de experimentele pe carele-ați pregătit în laborator. Informația a fost pe înțelesul lor iar căldura și disponibilitatea colegilor dumneavoastră au completat frumos experiența trăită azi.”
A devenit o tradiție ca Antibiotice, unul din cei mai reprezentativi angajatori din zona Moldovei, să își deschidă porțile elevilor, an de an, în perioada “Școala Altfel”. În acest mod, compania vine în mod responsabil în întâmpinarea nevoii de educație a comunității locale, oferăelevilor contactul nemijlocit cu ce înseamnă industriafarmaceutică și incită interesul tinerilor pentru perspectiva unei cariere în domeniu farmaceutic, în România. Totodată, Antibiotice oferă posibilitatea atât elevilor din liceele de chimie să efectueze stagii de practică în unitățile sale de fabricație, cât și studenților Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Universității “Alexandru Ioan Cuza”, posibilitatea înscrierii în cadrul unor proiecte de formare precum “Școala de vară a+” și „Perform a+”, cuperspectiva angajării în companie.