Ponta: Europa spune că nu avem probleme cu carnea de vită!

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că toată lumea din Europa spune că România nu are nicio problemă legată de carnea de vită şi doar Rusia constată că există o problemă, el conluzionând: „Probabil că cei care greşesc sunt autorităţile din Rusia”.

Premierul a participat, miercuri, la şedinţa plenului Camerei în care au fost ratificate acordurile de asociere cu UE ale R. Moldova, Georgiei şi Ucrainei. După eveniment, Ponta a răspuns, pe holul Parlamentului, unor întrebări ale jurnaliştilor.

„A informat şi preşedintele ANSVSA dacă, respectând toate procedurile europene, care sunt foarte stricte, toată lumea din Europa spune că România nu are nicio problemă şi doar Rusia constată că avem o problemă, probabil că cei care greşesc sunt autorităţile din Rusia”, a spus Ponta, întrebat despre subiectul legat de interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România.

Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat – după ce Rusia a anunţat interzicerea importurilor de carne de vită din România invocând boala vacii nebune – că există o suspiciune de „caz atipic” depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută provenienţa animalului.

„Suntem în anchetă de aproximativ o lună şi jumătate legat de acest caz, însă nu putem vorbi de o evoluţie a acestei boli pe teritoriul României. Dacă la finalul anchetei, ce presupune şi teste în laboratorul de specialitate din Marea Britanie, se confirmă că este vorba despre un caz atipic, acesta nu se ia în considerare şi nu se poate vorbi despre un pericol cu privire la siguranţa alimentară a populaţiei”, a spus Mănăstireanu.

România a primit recent din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru „boala vacii nebune”.

Pe site-ul destinat alertelor europene în domeniul siguranţei alimentare nu figurează o alertă referitoare la România.

Autoritatea sanitar-veterinară rusă (Roselhoznadzor) a dispus, marţi, interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza „encefalopatiei spongiforme bovine”, informează site-ul în limba engleză al agenţiei Itar-Tass.

Potrivit unui comunicat oficial al Roselhoznadzor difuzat marţi, interdicţia vizează de asemenea proteinele procesate de origine animală, alimentele destinate animalelor şi care conţin astfel de proteine, dar şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită.

Ultima interdicţie a Rusiei care viza importurile de vite din cauza encefalopatiei spongiforme bovine a fost impusă acum 30 de ani Marii Britanii. Roselhoznadzor a anulat interdicţia abia în septembrie 2013.

(Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here