Ponta a revocat 24 de secretari de stat şi şefi de agenţii guvernamentale de la PNL. Ce liberali au rămas în Guvern

 

 

16 secretari de stat şi 8 preşedinţi sau vicepreşedinţi în diverse structuri guvernamentale susţinuţi de PNL au demisionat după plecarea miniştrilor liberali de la guvernare. Există însă şi liberali rămaşi în Guvern pentru care premierul Victor Ponta nu a semnat până la această oră nicio decizie de revocare din funcţie.
 

Premierul Victor Ponta a semnat astăzi 24 de decizii de revocare a secretarilor de stat, a preşedinţilor sau vicepreşedinţilor de autorităţi guvernamentale, cu acelaşi rang. Pe listă nu se află însă toţi liberalii din eşalonul al doilea, Ponta anunţând că nu îi va revoca decât pe cei care îşi cer demisia.

Printre cei rămaşi, astfel, în Guvern se numără secretarul de stat Dan Manolescu de la Ministerul Finanţelor, căruia Ponta i-a dat drept de semnătură în timpul interimatului sau, Secretarul General adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, Andreea Lambru (fost director de cabinet al lui Radu Stroe, la partid), şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, un apropiat al lui Daniel Chiţoiu, ca şi Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRM.

 

În lista demnitarilor revocaţi de Victor Ponta nu figurează până la acest moment nici numele şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Marius Vintilă. În cazul său, Ministerul Economiei a precizat însă pentru gândul că acesta şi-a depus demisia şi a plecat din instituţie.

Potrivit vicepreşedintelui PNL, Teodor Atanasiu, liberalii care nu vor demisiona din funcţiile guvernamentale în următoarea perioadă, vor fi excluşi din PNL.

Rămân totodată pe loc, cel puţin până la schimbarea de gardă în ministere, toţi membrii AGA, reprezentanţi ai statului în companiile cu capital majoritar de stat ca Romgaz, Transgaz, Electrica, Transelectrica, Nuclearelectrica, Loterina Română, Poşta Română, Metrorex, TAROM, CN Aeroporturi Bucureşti, CEC Bank, EximBank, ROMATSA, CFR.

 

Pe lista demisionarilor ca căror revocare a fost oficializată se află Adrian Pană (Sănătate), Gheorghe Hogea (Relaţia cu Parlamentul), Virgil Popescu (Economie), Bogdan Badea (Economie), Sorin Ştefoni (Muncă), Radu Boroianu (Cultură), Mihail Dobre (MAE), Marian Donescu (Transporturi), Cristian Petcu (Cultură), Horia Irimia (MDRAP), Gelu Puiu (Ape şi Păduri), Ionuţ Iuga (Ape şi Păduri), Valentin Şoneriu (Agricultură), Eleodor Mandreş (Finanţe), subsecretarul de stat de la Ministerul Tineretului, Victor Lucian Ionescu, şi subsecretarul de stat de la Transporturi, Matei Constantin.

În aceeaşi situaţie se află Cristian Buşoi – până azi preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, Bogdan Jansen, preşedintele Comisiei de Acreditare a Spitalelor, şeful AAAS, Adrian Băbuţan, vicepreşedintele ANRMAP, Mircea Fechet, viocepreşedintele ANSVSA, Bogdan Dăscălescu, preşedintele Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici, Eugen Coifan, vicele ANPC, Mihai Ţurcanu şi vicele ANRP, Adrian Călin Buzgău.

 

Decizia conducerii PNL de luni seara a fost demsia în bloc a tuturor secretarilor de stat, cu excepţia lui Stejărel Olaru, secretar de stat la Depăartamentul pentru Românii de Pretutiindeni, singurul care a primit derogare de la partid pentru a continua un proiect în MAE.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here