La finele saptamanii trecute, presedintele camerei inferioare a legislativului polonez a decis sa blocheze complet accesul reprezentantilor mass-mediei, in urma izbucnirii unui protest al parlamentarilor din opozitie fata de planurile de limitare a mass-mediei din Sejm. Acestia s-au urcat pe podium si au blocat timp de cateva ore un vot considerat crucial pentru buget.
„Am vorbit in acesta dimineata cu presedintele Kuchcinski (n.r. presedintele Sejm). El isi mentine decizia”, a declarat Karczewski.
Acesta a precizat ca jurnalistii vor avea acces in continuare in Senat, insa centrul vietii politice din legislativul polonez este Sejm-ul.
Ministrul de Interne, Mariusz Blaszczak, a declarat ca manifestantii au ca scop sa „blocheze bugetul statului si sa creeze o criza politica”.
Presedintele Andrzej Duda a anuntat ca se va intalni in cursul zilei cu presedintele Sejm, Marek Kuchcinski, si cu seful PiS, Jaroslaw Kaczynski, pentru a discuta situatia din Parlament. Duda s-a intalnit in urma cu o zi cu liderii opozitiei.
„S-a intamplat ceva gresit cu democratia poloneza”, a afirmat liderul formatiunii Platforma Civica, Grzegorz Schetyna. El a dat asigurari ca este pregatit sa discute cu liderul conservator Kaczynski, care nu are nici un rol oficial in executiv, dar este perceput ca o influenta puternica asupra premierului si presedintelui Poloniei.
De cand a ajuns la putere, in octombrie 2015, formatiunea nationalista a fost criticata, atat pe plan intern, cat si international, pentru o serie de masuri calificate de opozitie drept nedemocratice, menite sa ii consolideze puterea.
Printre acestea se numara schimbari privind desfasurarea activitatii in Curtea Constitutionale. Aceste masuri au determinat Comisia Europeana sa avertizeze ca democratia si statul de drept sunt amenintate in Polonia. De asemenea, conservatorii si-a intensificat controlul asupra procurorilor si au impus o serie de legi care limiteaza libertatea de asociere, potrivit ONG-urilor.
Criza politica actuala a izbucnit saptamana trecuta cand presedintele conservator al camerei inferioare a anuntat planuri de a limita accesul presei in Sejm. Situatia a escaladat vineri, atunci cand votul pentru buget a fost mutat in afara salii principale a legislativului, iar opozitia si presa au fost excluse de la sesiune.
In aceste conditii, formatiunile de opozitie au acuzat PiS ca incalca in mod flagrant Constitutia.
Protestatarii au inconjurat vineri seara cladirea legislativului, iar politicienii conservatori au fost nevoiti sa ceara ajutorul politiei pentru a iesi.