Polonia își cheamă rezerviștii și îndeamnă tinerii să efectueze stagiul militar: „Urmează o perioadă dificilă”

Polonia îşi va stimula tinerii să urmeze cariera militară, va spori numărul exerciţiilor pentru pregătirea rezerviştilor şi va constitui unităţi paramilitare, ca măsuri de sporire a capacităţii militare a ţării în contextul conflictului din Ucraina, transmite AFP, citat de independent.md.

 

„Perspectivele unei soluţionări paşnice a acestei crize sunt tot mai reduse şi scopul Rusiei este să închidă Ucrainei drumul către Europa”, a declarat în faţa presei ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, în opinia sa perioada următoare anunţându-se foarte dificilă.

Drept urmare, cetăţenii care sunt interesaţi să participe la exerciţii militare se vor putea înregistra începând din 1 martie la comisariatele regionale ale armatei, a anunţat oficialul polonez.

 

El a precizat de asemenea că anul viitor circa 38.000 de rezervişti vor fi chemaţi să participe la exerciţiile militare, faţă de 12.000 câţi vor fi anul acesta.

În plus, Ministerul Apărării va organiza pe data de 20 martie o conferinţă la care vor participa comandanţii unităţilor paramilitare din toată ţara, reuniune la care va fi prezentată noua concepţie pentru forţele de rezervişti.

 

Armata poloneză este alcătuită începând din anul 2008 exclusiv din militari profesionişti şi s-a angajat într-un amplu program de modernizare – accelerat după declanşarea conflictului din Ucraina – guvernul de la Varşovia urmând să aloce pentru această iniţiativă zeci de miliarde de euro în anii următori.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here