Un polițist și un militar au pus mâna pe o casă cu două niveluri din Tătărași pentru doar 90.000 de euro @ Familia care a vândut imobilul susține că tranzacția a ascundea de fapt un împrumut și că polițistul Mihai Gabriel Diaconescu și caporalul Sorin Bungianu au solicitat returnarea unei sume duble, 180.000 de euro @ Diaconescu este polițist la Biroul Investigații Criminale, iar în declarațiile sale de avere nu apar banii pe care i-a plătit pentru casa de pe strada Ciric @ Caporalul Bungianu a fost cercetat pentru două acuzații de „amenințare”, dar Parchetul Militar a renunțat la urmărirea penală @ Foștii proprietari ai casei din Tătărași susțin că vor să returneze doar suma pe care au primit-o de la Diaconescu și Bungianu și refuză să părăsească locuința @ Pentru a-i determina să plece, polițistul Diaconescu a decuplat casa de la gaz și electricitate, a demontat scândura de pe gard și a înfundat canalizarea @ În casă locuiesc zece persoane: cinci adulți și cinci copii @ „Ei erau racordați ilegal la canalizare, de asta a fost înfundată conducta”, susține polițistul Diaconescu @ Acesta nu explică însă proveniența banilor @ „Dar, ce… banii din casă trebuie să-i trec în declarația de avere?”, spune Diaconescu despre cei 45.000 de euro cu care a contribuit la cumpărarea casei
O familie de ieșeni, care deținea o casă în Tătătrași, pe strada Ciric, acuză un polițist că le-a întins o capcană pentru a pune mâna pe locuință la un preț derizoriu. În acestă afacere, Mihai Gabriel Diaconescu, polițist la Biroul Investigații Criminale, ar fi fost sprijint de către un angajat MapN, caporalul Sorin Bungianu.
Presată de datorii și de un tratament costisitor pe care îl urmează în Italia, Carmen Mirela Balasan a ajuns la mâna executorilor judecătorești, care au demarat procedurile pentru scoaterea la vânzare a locuinței deținută de către aceasta, un imobil cu două niveluri de pe strada Ciric, în apropiere de intrarea în Cimitirul Eternitatea. Este vorba despre o casă cu o suprafață de aproximativ 230 metri pătrați, dar care nu a fost intabulată. Femeia susține că vecinii săi, polițistul Diaconescu și caporalul Bungianu au aflat despre situația în care se afla și s-au oferit să-i împrumute bani. Carmen Maria Balasan îi acuză însă pe cei doi bărbați că au condiționat acordarea împrumutului de semnarea unui contract de vânzare-cumpărare, ca măsură de siguranță pentru recuperarea banilor.
„Au venit la mine și mi-au spus că știu faptul că executorii judecătorești au pus sechestru și că mă vor ajuta să plătesc banii, ca să scap de datorie. Fiul meu a făcut un împrumut la un IFN (instituție financiară nebancară – n.r.) și în plus s-au strâns tot felul de datorii la utilități pe care nu am reușit să le plătim. În casă locuim cinci adulți și cinci copii, iar eu sunt bolnavă de cancer. Urmez un tratament în Italia, care este foarte scump. Am ajuns într-o situație disperată. Polițistul Diaconescu a spus că ne dă 90.000 de euro, dar că noi trebuie să-i dăm înapoi 180.000 de euro. De fiecare dată când vorbeam despre asta, venea la noi în casă și ne cerea să punem telefoanele în altă încăpere. Îi era fircă să nu fie ascultat sau înregistrat”, a povestit Carmen Mirela Balasan.
În cele din urmă, aceasta a semnat în iulie anul trecut contractul de vânzare-cumpărare prin care înstrăina casa și terenul de pe strada Ciric către Diaconescu și Bungianu, aceștia devenind coproprietari ai imobilului în cote egale.
Balasan mai susține că în primele luni ce au urmat semnării contractului de vânzare-cumpărare polițistul Mihai Gabriel Diaconescu nu a exercitat presiuni, lăsându-i chiar să găsească un cumpărător disăpus să achite pentru casă suma de 180.000 de euro.
În timp însă, relațiile dintre familia Mirelei Balasan și cumpărătorii Diaconescu și Bungianu au devenit tensionate, aceștia solicitând eliberarea locuinței.
Polițistul, înregistrat: „Eu, lunar, îi plătesc lui Sorin 100 de milioane”
La sfârșitul lunii septembrie, polițistul Mihai Gabriel Diaconescu a solicitat familiei Balasan să părăseacă locuința. O înregistrare realizată în casă îl surprinde pe Diaconescu solicitând familiei să elibereze imobilul sau să găsească un cumpărător dispus să achite suma de bani solicitată.
„Eu, lunar, îi plătesc lui Sorin 100 de milioane. Băi, Carmen, dacă tu ești nemulțumită de ceva, de ce nu te duci tu la autorități și reclamă… Eu v-am spus clar, aveți un an și trei luni să băgați casa pe site la vânzare”, spune polițistul Diaconescu.
Banii din contract nu se regăsesc în declarația de avere
Polițistul Mihai Gabriel Diaconescu a purtat două discuții telefonice cu ziariștii de la 7IAȘI. Acesta a oferit mai multe detalii cu privire la conflictul pe care îl are cu familia Balasan de la care a cumpărat casa de pe strada Ciric. Însă, susține că sumele pe care le-a plătit pentru achiziționarea imobilului erau bani lichizi, pe care îi strânsese în timp, pe parcursul mai multor ani și că nu trebuia să îi menționeze în declarația de avere. Cu toate acestea, legea prevede că funcționarii publici trebuie să declare orice activ financiar cu o valoare mai mare de 5.000 de euro.
„Dar, ce… banii din casă trebuie să-i trec în declarația de avere?”, a spus inițial Diaconescu.
Ulterior, acesta a revenit cu un telefon în care a oferit alte explicații inclusiv cu privire la modul în care a dobândit suma achitată pentru achiziționarea imobilului.
„Sunt bani strânși în 13 ani. În fiecare lună, la fiecare salariu, schimbam o parte din bani în euro. Am toate bonurile de la casele de schimb valutar, din 2008 și până în prezent”, a mai adăugat Diaconescu.
Pe de altă parte, caporalul Sorin Bungianu, a susținut că nu a fost vorba de niciun împrumut și că suma de bani oferită Mirelei Balasan reprezintă doar prețul contractului.
„Realitatea este doar ceea ce scrie în contract. Ea poate să spună ce vrea. Eu dacă spun că dumneavoastră m-ați înjurat, înseamnă că așa a fost. Nu, nu înseamnă asta”, a precizat Sorin Bungianu.
Acesta din urmă a fost cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de „amenințare”. În septembrie anul trecut, Parchetul Militar a renunțat la acuzații, iar instanța a confirmat soluția procurorului de renunțarea urmărirea penală.
Le-au luat și scândura de pe gard
În ultimele zile ale lunii septembrie, Diaconescu și Bungianu au intensificat eforturile pentru a-i determina pe membrii familiei Balasan să părăseacă locuința. Aceștia au decuplat casa de la alimentarea cu gaz și energie electrică și chiar au demontat scândura de pe gardul care împrejmuiește imobilul.
Pe de altă parte, Diaconescu spune că nu el este cel care a înfundat rețeaua de canalizare și că acest serviciu a fost sistat deoarece locuința era racordată ilegal la rețea. Polițistul deține două procese-verbale întocmite de către ApaVital în care se arată că racordul la rețeaua de canalizare a fost realizat ilegal, atât fostului proprietar din acte, familia Balasan, cât și noilor proprietari, Bungianu și Diaconescu, fiindu-le imputate sume pentru folosirea ilegală a rețelei.
„Ei erau racordați ilegal. Am plătit și eu pentru acest racord ilegal, chiar dacă nu știam despre situație atunci când am cumpărat casa. Dacă eu nu eram de bună credință, cumpăram casa direct de le executori. Am fost și m-am interesat și mi-au spus: „de ce să o cumperi de la ei, când poți să o iei cu doar 30.000 de euro”. Nu am făcut asta, am vrut să-i ajut. Pe 25 septembrie, am încheiat cu ei în prezența unor martori un proces-verbal prin care își asumau că pleacă. Le-am dat 1.350 de euro ca să plătească chiria. Tot nu au plecat. Pe 5 iulie le-am dat alți 3.000 de euro, iar pe 9 iulie nu mai aveau niciun ban, mi-au cerut alții. Eu nu pot să-i țin la nesfârșit. Sergiu, fiul, a scos casa la vânzare pe internet, deși este casa mea. Cere 110.000 de euro. Am anunțul. Organizase și o tombolă. A dispărut anunțul de pe internet”, a adăugat Mihai Gabriel Diaconescu.
Tudor LEAHU