Polițist mort în urma unui infarct

Şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, comisarul-şef Ioan Halaicu (50 de ani), a fost găsit decedat, miercuri după-amiază, în cada din apartamentul său situat în zona centrală a municipiului reşedinţă de judeţ (în zona Mănăstirii Sf. Ioan).

 

Şeful judiciariştilor suceveni suferea de mai multă vreme de afecţiuni cardiace, făcuse un preinfarct, fusese operat la Iaşi, iar medicii i-au montat un stent.

Din aceast motiv, cea mai probabilă cauză a morţii este un infarct miocardic, însă verdictul final îl vor da medicii legişti în urma necropsiei.

Ioan Halaicu a lăsat în urmă trei copii, un băiat şi o fată, dintr-o primă căsătorie, şi un băieţel în vârstă de 2 ani din a doua căsătorie, arată Monitorul de Suceava.

Miercuri, comisarul-şef şi-a luat liber, pentru că avea o problemă de rezolvat. S-a întors acasă spre după-amiază şi s-a dus să facă o baie. În jurul orei 18.30, soţia comisarului-şef s-a dus să vadă ce se întâmplă, îngrijorată de faptul că soţul ei nu mai ieşea din baie. L-a găsit fără suflare şi a alertat imediat dispeceratul pentru apeluri de urgenţă – 112.

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here