Poliţia germană este în căutarea unui tunisian în legătură cu atacul cu camionul care a avut loc luni seară la un târg de Crăciun din Berlin şi în care au murit 12 persoane, relatează presa din Germania, citată de AFP.
Spiegel Online, preluat de agerpres.ro scrie că poliţia este în căutarea unui tunisian după ce a găsit un act de identitate în camion.
Conform unor informaţii apărute în cotidianul Bild şi în Allgemeine Zeitung de Mainz, bărbatul are avea 21 sau 23 de ani şi este cunoscut sub trei identităţi diferite.
Actul de identitate găsit în camion este un document remis unui imigrant a cărui cerere de azil a fost respins, fără ca el totuşi să fi putut fi expulzat.
Conform ediţiei online a revistei Spiegel, bărbatul ar fi originar din Tataouine, un oraş din sudul Tunisiei.
Poliţia germană este încrezătoare că va aresta în curând un nou suspect pentru atacul de luni seară, de la Târgul de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi, relatează DPA.
“Sunt relativ încrezător că vom putea prezenta un nou suspect mâine dimineaţă (miercuri – n.r.) sau în viitorul apropiat”, a spus liderul sindicatului poliţiştilor BDK, Andre Schulz, marţi seară. El a dat asigurări că autorităţile au “dovezi bune” şi “multe piste”.
Poliţia din Berlin a anunţat că a primit peste 500 de informaţii despre autori de la martorii masacrului.
Liderul sindicatului DLF al poliţiştilor, Joerk Radek, a declarat că ancheta se concentrează pe probele ADN şi pe alte dovezi de la locul faptei, pe datele GPS şi pe materialele găsite în memoria telefoanelor mobile confiscate de la scena atentatului.
Confuzia şi temerile locuitorilor Berlinului rămân mari, iar măsurile de securitate au fost înăsprite miercuri în oraş, în special în jurul evenimentelor legate de Crăciun, care atrag mulţimi importante.
Anchetatorii au fost nevoiţi să îl elibereze marţi seară pe singurul lor suspect, un solicitant de azil pakistanez, din lipsă de probe. Aceasta înseamnă că autorul este încă în libertate, la aproape 36 de ore după atac, iar poliţia nu a evocat public nicio pistă nouă.
Pakistanezul de 23 de ani, care a ajuns în Germania în 2015 şi era cunoscut poliţiei pentru infracţiuni minore, a fost prins la scurt timp după atac. Autorităţile au sugerat atunci că, aproape sigur, au prins vinovatul pentru masacru.
CRIMINAL PERICULOS
Însă poliţia şi Parchetul antiterorism au recunoscut marţi după-amiază că adevăratul autor este încă în libertate. “Probabil că avem un criminal periculos în libertate şi bineînţeles că acest lucru îngrijorează populaţia”, a spus şeful Poliţiei din Berlin, Klaus Kandt.
Mai mult decât atât, este posibil ca atacul să nu fi fost realizat de o singură persoană, ci de un grup de persoane înarmate. Anchetatorii au ajuns la această concluzie după ce au descoperit că şoferul polonez de la care atentatorul sau atentatorii au furat camionul a fost ucis cu focuri de armă.
Survenit luni seară, într-o zonă turistică, atacul care a fost revendicat de organizaţia teroristă Statul Islamic le-a dat forţe noi populiştilor de dreapta în ofensiva lor împotriva cancelarului Angela Merkel, pe care au acuzat-o, cu un an înainte de alegerile legislative, că a pus ţara în pericol prin politica sa migratorie.
“Sunt morţii lui Merkel!”, a spus Marcus Pretzell, unul dintre oficialii partidului de dreapta AfD, care se opune migraţiei.
Colegul său de partid, Frauke Petry, avertizează că “Germania nu mai este sigură” în faţa “terorismului islamic radical” după ce cancelarul a deschis ţara pentru 900.000 de migranţi, în 2015. Alţi 300.000 au ajuns în 2016.
Ministrul german de Interne Thomas de Maiziere a descris drept “odioase” aceste acuzaţii pe site-ul cotidianului Bild.
IDENTIFICAREA VICTIMELOR
Şase dintre morţi sunt germani, potrivit poliţiei, care a precizat că identificarea celorlalte victime este încă în curs.
Dintre cei 48 de răniţi, 14 erau marţi seară între viaţă şi moarte, potrivit Ministerului de Interne.
Peste tot în ţară, drapelele de pe clădirile publice au fost coborâte în bernă, iar un minut de reculegere va fi ţinut miercuri pe stadioanele din Bundesliga. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi marţi.
Merkel, care s-a recules marţi după-amiază la locul atacului, a asistat în cursul sericii la o ceremonie religioasă la Biserica Kaiser Wilhelm, un simbol al păcii şi reconcilierii religioase de la Berlin, în apropiere de care s-a produs atacul.
Atacul a fost calificat drept unul terorist de Merkel şi de miniştrii săi încă dinainte de a fi revendicat de Merkel. La rândul său, Parchetul antiterorism a anunţat că ţinta şi modul de operare par să sugereze un atac jihadist: circumstanţele amintesc, de altfel, de atentatul de la Nisa, din 14 iulie, soldat cu 86 de morţi.
Germania fusese scutită până acum de atacuri de amploare, dar mai multe atentate au fost comise de persoane izolate în vară. ISIS a revendicat în iulie două atacuri separate soldate cu răniţi, comise de imigranţi arabi.