Poligloți de mici. Copiii cuplului Angelina Jolie-Brad Pitt vorbesc şapte limbi străine

Angelina Jolie a dezvăluit, în cadrul în emisiunii ”Women’s Hour” a postului BBC Radio 4, că cei şase copii – Maddox în vârstă de 14 ani, Pax în vârstă de 12 ani, Zahara în vârstă de 11 ani, Shiloh în vârstă de 10 ani, şi gemenii Vivienne şi Knox în vârstă de 7 ani – învaţă limbi diferite.

 

Celebrul cuplu Angelina Jolie, în vârstă de 41 de ani, şi Brad Pitt, în vârstă de 52 de ani, au şase copii: trei biologici – Shiloh, născută în 2006, şi gemenii Vivienne şi Knox, născuţi în 2008 – şi trei adoptaţi – Maddox, născut în 2001 în Cambodgia, Pax, născut în 2003 în Vietnam, Zahara, născută în 2005 în Etiopia, pe care îi încurajează să vorbească cât mai multe limbi străine.

 

Jolie a comentat în legătură cu aptitudinile copiilor ei: ”I-am întrebat ce limbi străine vor să înveţe. Shiloh învaţă khmer, care este limba din Cambodgia, Pax se concentrează pe vietnameză, Mad a început să înveţe germană şi rusă, Zahara vorbeşte deja franceză, Vivienne vrea să înveţe arabă, iar Knox învaţă limbajul semnelor”.

 

Angelina Jolie s-a născut pe 4 iunie 1975, este o actriţă şi regizoare americană, câştigătoare a unui premiu Oscar şi a trei Globuri de Aur. Potrivit revistei Forbes, în 2009, 2011 şi 2014 a fost actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood. De asemenea, a fost numită ”cea mai frumoasă femeie din lume”, de reviste precum Vogue, People şi Vanity Fair, iar alte publicaţii, ca Esquire, FHM şi Empire au numit-o ”cea mai sexy femeie în viaţă”.

 

Actriţa americană a afirmat că sunt multe şanse ca cel puţin un copil din familie să devină muzician: „Nici unul dintre copiii mei nu vor să fie actori. Ei sunt, de fapt, foarte interesaţi să devină muzicieni”. „Cred că le place procesul de film din exterior. Mad este interesat de editare. Pax iubeste muzica şi deejaying.”

 

Angelina Jolie s-a căsătorit cu actorul Brad Pitt, în august 2014, la castelul Miraval, reşedinţa lor din sudul Franţei.

 

Angelina Jolie, una dintre cele mai celebre actriţe din lume, intens mediatizată în ultimele decenii, s-a implicat în mai multe proiecte umanitare şi sociale, cum ar fi: cauza refugiaţiilor, conservarea naturii, dreptul la educaţie şi drepturile femeilor.

 

În 2001 a devenit ambasador al bunăvoinţei pentru ONU, după ce a vizitat peste 40 de tabere de refugiaţi din peste 30 de ţări, pentru care a făcut donaţii consistente. ONU i-a acordat în 2012 titlul de Trimis Special al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here