PODULUI LUI DUMNEZEU – o minune a naturii pe care o poţi vedea NUMAI ÎN ROMÂNIA

Podul natural de la Ponoare sau Podul Lui Dumnezeu, aşa cum este numit de către localnici, este format din piatră masivă şi este cel mai mare pod natural al ţării. Este al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lăţime, 22 m înălţime şi 9 m grosime), dar singurul pe care se poate circula, scrie financiarul.ro.

 

 

Podul lui Dumnezeu, despre care puţini oameni au auzit, deşi mulţi au trecut peste el fără să ştie, se află pe drumul principal ce leagă Târgu Jiul de Drobeta Turnu Severin, pe varianta Baia de Aramă, chiar lângă primăria Ponoarele.

„Podul lui Dumnezeu” s-a format prin prăbuşirea unei bune părţi a tavanului peşterii (Peştera de la pod), rămânând în picioare însă vechea intrare în peşteră – actualul Pod de la Ponoarele. Acest aspect a generat legende printre oamenii locului.

 

 

 

Legendele Podului

 

Una dintre legendele biblice care circulă în zonă spune că Podul Natural de la Ponoarele ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodim să treacă spre Tismana, după ce oamenii l-au alungat din comună, nelăsându-l să construiască aici o mănăstire.

 

Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat in vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte un părău, însă două familii l-au făcut să plece. I-au pus in traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt. A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. Locul unde călugărul şi-a aruncat cuţitul, pâinea şi găina poartă denumirea de “Valea Găinii”.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here