PNL Iaşi “moare” de grija lui Chirica. Primarul a împlinit un an de mandat

Cu ocazia împlinirii unui an de mandat în fruntea Primăriei Iaşi al lui Mihai Chirica, organizaţia locală a PNL a emis un comunicat, în care scoate în evidenţă nerealizările acestuia.

Titlul este sugestiv: „Un an de neîmpliniri cu Mihai Chirica“, replica primarului fiind la fel de tranşantă: „Câtă vreme cei care critică sunt cei care au votat împotriva Spitalului Regional de Urgenţe, adică împotriva vieţii, nu mă mai interesează ce spun“.

Liberalii afirmă nici mai mult nici mai puţin că „niciuna dintre promisiunile candidatului Chirica nu au fost respectate de primarul Chirica“.

În comunicatul semnat de deputatul PNL, Marius Bodea, fost contracandidat al lui Mihai Chirica la alegerile locale din 6 iunie 2016, primarului i se reproşează achiziţionarea a cinci cai şi a cinci WC-uri la „preţuri astronomice“ şi îndatorarea populaţiei pentru cumpărarea a 75 de autobuze, când modernizarea transportului public se putea face cu fonduri europene. Traficul „sufocant“ din oraş este pus de liberali pe seama funcţionării haotice a semafoarelor, şi nu numai. Liberalii îl amintesc pe candidatul Chirica explicând în campanie cum va fi fluidizat traficul şi îl arată cu degetul pe primar, care „a abandonat complet această problemă“.

Totodată, transparenţa administrativă „s-a dovedit o minciună“, se arată în lista alcătuită de PNL. Accesul la informaţii este greoi, iar ieşenii stau în continuare la cozi din cauză că activitatea în Primărie nu este informatizată, adaugă liberalii.

În fine, nivelul mare de poluare a oraşului şi fondurile europene pierdute – pentru refacerea Palatului Braunstein şi izolaţia termică a 24 de blocuri – sunt alte bile negre pe care liberalii i le-au acordat primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here