Pleacă Beatrice Rancea de la Iași? Vicepremierul Vasile Dîncu o propune pentru conducerea Operei din București

Vicepremierul Vasile Dîncu afirmă că „unele conflicte şi manifestări spontane“’ au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul Operei Române, precizând că printre problemele care „trebuie rezolvate urgent” se află o nouă conducere, chiar şi interimară.

 

„Azi (n.r. marţi) am continuat întâlnirile cu angajaţii Operei Române. M-am întâlnit de mai multe ori în ultimele zile cu angajaţi ai Operei pentru discuţii legate de revenirea la normalitate. Am văzut infrastructura, încă având nevoie de investiţii, şi am analizat împreună cererile pe care angajaţii le au faţă de conducere, o conducere care azi este inexistentă. Din păcate, vidul de management din ultima vreme şi conflictual instituţional au agravat o stare de fapt caracterizată prin nesiguranţa, lipsa de dialog intern şi imprevizibilitate privind carierele sau repertoriul instituţiei. Din nefericire, unele conflicte şi manifestări spontane au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul acestei importante instituţii. În mai multe întâlniri pe care le-am avut cu diferite grupuri nu am primit revendicări de natură conservatoare, ci mai degrabă revendicări care ţin de nevoia de reformă, de modernizare. Oamenii nu mi-au cerut să fie plătiţi ca să nu muncească, cum uneori s-a speculat de către unii jurnalişti sau intervenienţi publici, ci îşi doresc un repertoriu mai bogat şi condiţii mai bune pentru muncă şi participare la viaţa instituţiei“’, a declarat, marţi, pentru Agerpres, vicepremierul Vasile Dîncu.

 

Referindu-se la conducerea ONB, Dîncu a spus că-i va propune noului ministru al Culturii „un profesionist de excepţie“, Beatrice Rancea, în prezent director al Operei din Iaşi, scrie „Adevărul”.

 

„Am discutat cu mai multe personalităţi importante ale scenei din ţară şi din străinătate, printre care maestrul şi profesorul Andrei Şerban (Columbia University). Domnia sa a vorbit despre nevoia unui nou proiect la Operă, neexcluzând chiar participarea sa la un asemenea proiect, aceasta fiind însă o problemă de viitor, condiţionată de negocieri şi de unele schimbări necesare cu caracter legislativ. Maestrul Andrei Şerban mi-a făcut recomandarea pentru doamna Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi, un profesionist de excepţie şi un manager de succes. Am vorbit cu Beatrice Rancea şi nu a refuzat, de principiu, această propunere. Voi face această propunere viitorului ministru al Culturii. Sper că şi angajaţii Operei române vor găsi căi de comunicare pentru a susţine această propunere a domnului Andrei Şerban şi că vor participa alături de conducerea nouă la un nou proiect al Operei. Iar noi, Guvernul, vom sprijini toate componentele acestui proiect“, a adăugat el.

 

Dîncu a arătat că, prin prin numirea rapidă a unui nou director se pot găsi sau aplica soluţii pentru ca Opera să redevină o instituţie performantă.

 

„Practic, misiunea mea se încheie aici. În momentul validării unui nou ministru al Culturii, acesta va prelua problematica Operei. Rămân să sprijin acest proiect în măsura în care va fi nevoie de mine. Toate discuţiile cu colectivul Operei, dar şi discuţia cu echipa Alinei Cjocaru şi Johan Kobborg au fost pentru mine foarte interesante şi cred importante şi pentru ei. Am procedat cu răbdare, dar răbdarea şi tactul mi-au fost răsplătite: toţi cei cu care am discutat din cadrul Operei au arătat responsabilitate, dorinţa de a căuta soluţii reale, renunţând la unele polarizări emoţionale. Atmosfera este una în care, prin numirea rapidă a unui nou director, se pot găsi sau aplica soluţii pentru ca Opera să redevină rapid instituţia performantă pe care o ştim“, a mai spus vicepremierul Vasile Dîncu.

 

Vicepremierul a mai spus că printre problemele care trebuie rezolvate urgent se află şi reînfiinţarea Teatrului de Operetă Ioan Dacian, păstrarea caracterului de instituţie de repertoriu a Operei.

 

„Împreună cu colectivul Operei am căutat şi am găsit soluţii pentru coexistenţa proiectelor unei instituţii de repertoriu şi posiblitatea proiectelor iniţiate de Johan Kobborg şi Alina sau alţi artişti străini care ar putea veni în colaborări viitoare. Am identificat câteva probleme care trebuie rezolvate urgent. În primul rând, nevoia unei conduceri noi, chiar dacă va fi numită interimar, până la organizarea concursurilor, care să rezolve lucrurile care ţin de zona urgenţelor. Am mai discutat cu angajaţii şi despre nevoia reînfiinţării Teatrului de Operetă Ioan Dacian, comasarea acestei instituţii cu Opera Naţională neavând efectul scontat în perioada care a trecut. Am discutat mult timp despre necesitatea ca Opera Naţională să-şi păstreze caracterul de instituţie de repertoriu, dar să fie mult mai deschisă la realizarea de proiecte. Guvernul, prin noua conducere a Ministerului Culturii, va trebui să facă propuneri pentru a optimiza cadrul legislativ în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile de spectacol, mai ales când este vorba de instituţii cu caracter naţional“, a detaliat Dîncu.

 

În acelaşi timp, el a subliniat că premierul Cioloş a fost informat despre discuţiile purtate, astfel încât să poată fi validată o poziţie a guvernului în discuţiile cu angajaţii ONB. „Sper că noul ministru se va apleca asupra acestor nevoi, menţionând că are sprijinul meu şi al întregului colectiv pentru a sprijini colectivul Operei, dar şi pentru o modernizare a cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile de spectacol din România“.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here