Piticul din „Urzeala Tronurilor” are o poveste incredibilă de viață! Uite ce familie frumoasă are!

Tyrion Lannister este unul dintre personajele centrale din Urzeala Tronurilor. Deşi a avut ghinionul să se nască pitic, inteligenta l-a ajutat să îşi facă drum printre celelalte personaje spre a pune mâna pe putere. Aşa se face că, în ciuda tuturor nenorocirilor care i s-au întâmplat, a reuşit mereu să pice în picioare.

Pentru rolul sensational pe care îl face în Game of Thrones, Peter Dinklage a fost premiat deja cu un Emmy şi un Golden Globe, pe lângă numeroase alte nominalizări. În afară înălţimii, el însuşi denumindu-se “pitic”, actorul face notă discordantă printre colegii din serial şi prin faptul că este american, în vreme ce mjoritatea sunt originari din Marea Britanie. În vârstă de 47 de ani, Peter a cunoscut celebritatea relativ târziu în cinematografie, în 2003, în The Station Agent. Între timp, a mai jucat în multe filme, printre care Cronicile Narniei, Unchiul Vanya, X-Men.

S-a născut cu acondroplazie
Peter s-a născut cu acondroplazie, o anomalie a genei responsabile de creştere care nu îi lasă pe cei care o au să depăşească înălţimea de 1.45 m. El are 1,35 cm şi recunoaşte că nu i-a fost uşor să accepte această problemă, mai ales când era adolescent. Cu timpul, însă, s-a obişnuit şi a ajuns la concluzia că prin umor poate surmonta totul. Nu există tratament pentru această problemă, chirurgia fiind singura variantă de luat în calcul, însă sunt puţini cei care opteasca pentru această soluţie. În cazul lui, când avea 5 ani medicii au decis că e cazul să îi facă o operaţie pentru a-i îndrepta picioarele.

E vegetarian şi are o fetiţă
Mare susţinător al drepturilor animalelor, Peter este vegetarian de mai bine de 30 de ani, de când avea 16 ani. În 2005, el s-a căsătorit cu regizoarea Erica Schmidt, şi au împreună o fiică, Zelig, în vârstă de 4 ani.

 

 

(Sursa: ziarulring.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here