Piscinele, o afacere păguboasă. Tratament lichid pentru văpaia soarelui. Unde poţi găsi o piscină bună în Iaşi

Proprietarii de piscine pentru public se plâng de faptul că investiţia se amortizează foarte greu. Costurile pentru acest mijloc relaxant de petrecere a timpului liber sunt destul de mari.

 

Nu doar grătarele şi berea sunt la mare căutare în zilele caniculare, ci şi piscinele. În timp ce unii care au investit în afacere o consideră profitabilă, alţii spun că este doar un moft care nu aduce profit. “Nici beat nu aş mai face aşa ceva”, este declaraţia unui administrator ce deţine o pensiune cu piscină în Rediu. Cert este că o piscină, fără celelalte servicii complementare oferite de hoteluri şi pensiuni, nu ar amortiza investiţia, nici într-o viaţă.

 

Opt lecţii de înot pentru copii: 350 de lei

Ieşenii profită de fiecare zi călduroasă pentru a ieşi din casă. În timp ce unii preferă să simtă fumul grătarului şi să bea o bere la umbră, alţii dau totul pentru o bălăceală, fie că este vorba de ştrand, piscine acoperite sau în aer liber. Distracţia costă, însă momentele de relaxare sunt la mare căutare. În timp ce unii hotelieri spun că piscinele nu au fost făcute decât pentru confortul clienţilor şi nu pentru profit, alţii recunosc că afacerea este una bănoasă, care îşi merită banii. “Piscina a fost deschisă în 2011. Este o afacere profitabilă, momentan avem şase cluburi în toată ţara şi suntem într-o continuă extindere”, a declarat Gabriela Sauciuc, managerul unui club de fitness şi aerobic. Aici, pentru o lecţie individuală de înot, fie că eşti sau nu membru, plăteşti 110 lei, iar pachetul de opt lecţii de înot pentru copii în grup costă 350 de lei, iar pentru adulţi – 528 de lei. Managerul clubului spune că numărul clienţilor variază în funcţie de sezon. În medie, zilnic accesează serviciile clubului în jur de 700 de persoane.

 

 La Unirea, e plin 9 luni pe an, pe bază de abonament. Vara însă se goleşte

Bani versus confortul clienţilor

Hotelierii se feresc să declare un preţ al piscinelor, însă declară cu mâna pe inimă că acestea nu au fost făcute pentru a scoate profit, ci doar pentru a-şi mulţumi clienţii. “Piscina de la subsolul hotelului a fost construită pentru a aduce clienţilor un plus de valoare. A fost concepută pentru a susţine hotelul, nu pentru profit”, a declarat Diana Babii, director general al unui hotel din Iaşi.

În atragerea clienţilor, hotelierii se bat atât în oferte pentru copii, cât şi pentru adulţi. Un curs de înot are o durată de 75 de minute şi costă 29 de lei pentru copii. Pentru aceeaşi durată a cursului, adulţii plătesc 40 de lei. Un abonament pentru copii se ridică la 200 de lei lunar. “Avem oferte pentru adolescenţi în perioada vacanţei de vară. În prima parte a zilei aceştia pot veni la înot, iar între orele 10-16 pot face saună şi sport”, a adăugat Babii.

 

Profit ori ba?

În perioada verii, piscinele descoperite iau faţa celor acoperite. Şi asta deoarece clienţii preferă să stea să se relaxeze în aer liber şi să facă plajă. O afacere care a pornit din “greşeală” în 1998, după cum spune cel care a investit banii, a ajuns acum să se extindă. Pe lângă piscina din iaşi, au fost construite o pensiune şi un restaurant, iar lucrările continuă. Administratorul clubului din Rediu spune că piscina a fost făcută dintr-un moft, considerând-o o fiţă care nu aduce profit. “Nici beat nu aş mai face aşa ceva. Într-o viaţă nu apuci să amortizezi investiţia. Nu este o lucrare care să aducă bani. Însă trebuie să le asigurăm clienţilor un confort, ca în Occident. Decât să meargă în afara ţării, mai bine vin la noi”, a declarat Cristi Condrea, administratorul clubului din Rediu.

Construcţia piscinei a durat doi ani şi jumătate, timp în care au fost “înghiţiţi” 130.000 de euro. Vara a devenit în ultimii ani un anotimp capricios, în care zilele caniculare alternează cu cele în care temperaturile nu ating 30 de grade. În aceste zile, clienţii nici nu se ating de apă. “Dacă pe sezon faci 3-4.000 de euro din piscină, eşti tare”, a adăugat Condrea.

 

 Piscina EOS, din Rediu, e singura de mari dimensiuni, în aer liber

Costurile sunt destul de mari

Cine vrea să-şi construiască o piscină trebuie să ştie că preţul uneia clasice de şapte metri lungime, trei metri lăţime şi 1,5 adâncime porneşte de la 37.000 de lei şi poate ajunge până la 46.000 de lei, în funcţie de dotări. “Nu putem calcula cât este metrul pătrat deoarece în funcţie de dotări şi cerinţele clientului se calculează costul unei piscine. Acum sunt la mare căutare, iar noi executăm lucrări şi în provincie”, a declarat patronul unei firme din Bucureşti care amenajează piscine.

Chiar dacă, pentru a atrage ochiul potenţialilor clienţi, preţurile sunt promoţionale, unii dintre ei se plâng că nu toată lumea ştie să construiască o piscină. “Nu mulţi ştiu să le facă. A durat ceva până să găsesc pe cineva care să ştie să-şi facă într-adevăr treaba. Cine vrea să îşi facă una ar trebui să-şi caute specialişti. Cei care au lucrat în afară nu sunt racordaţi la realitatea de aici. Solurile sunt altele”, a declarat Condrea.

 

Întreţinerea unei piscine

Lunar, curăţarea unei piscine ajunge sau chiar poate depăşi 10.000 de lei. Zilnic, acestea necesită curăţare şi întreţinere. Întreţinerea unei piscine constă în verificarea la anumite perioade de timp a instalaţiilor piscinei, controlarea parametrilor de funcţionare a componentelor sistemului de filtrare, curăţarea filtrelor cu nisip, tratarea nisipului cu diverse substanţe, analizarea apei din piscină şi tratarea apei. Costurile chimicalelor care se folosesc la întreţinerea unei piscine variază de la 123 de lei şi pot ajunge până la 600 de lei, în funcţie de apa aflată în piscină. Pentru o curăţare eficientă a piscinei se recomandă alocarea a trei ore pe săptămână va să fie spălate filtrele, curăţat bazinul cu peria şi minciocul, ca şi pentru analiza şi dozarea substanţelor chimice.

 

Piscinele de la Ciric, o alternativă mai ieftină

Pentru 15 lei pe zi pentrua adulţi şi 7,5 lei pentru studenţi, cei care nu-şi permit să se bălăcească într-o piscină a unui hotel sau a unui club, pot alege piscinele de la Ciric. Cu o investiţie de 557.000 de lei în piscina mare şi alţi 101.200 lei în instalaţii, de la începutul lunii iunie şi până acum, Primăria a încasat 18.555 de lei. Piscina mică a costat 176.300 de lei, iar instalaţiile puţin peste 18.000 de lei. Întregul proiect de amenajare a zonei de agrement Ciric a costat 46 milioane de lei, banii provenind din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here