Pe vârful bulei imobiliare, cuptoarele a peste 40 de fabrici de cărămidă mergeau la foc continuu. Astăzi, cei zece producători care mai au fabrici funcţionale sunt sugrumaţi de costurile mari de producţie şi de un consum aflat la două treimi din capacitatea instalată a pieţei.
«Din 2008 şi până acum s-au închis majoritatea fabricilor deţinute de producători mici. Acum mai sunt pe piaţă patru concurenţi mari, încă trei sau patru de talie medie, şi ceilalţi aşteaptă să vină sezonul ca, eventual, să mai pornească instalaţiile, dar nu ştiu dacă o să mai apuce anul acesta. La ora actuală ştiu de zece producători care au fabrici funcţionale», descrie situaţia sumbră a pieţei Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR).
Fabricile de cărămidă din România au o capacitate de producţie instalată de circa 6,6 milioane de metri cubi, iar la nivelul actual al consumului, estimat anul trecut la 4,4 milioane de metri cubi, acestea funcţionează la circa 60%-70% din potenţial. Majoritatea producătorilor opresc fabricile câte 4-6 săptămâni în fiecare an, de regulă în decembrie şi ianuarie, perioadă în care comenzile sunt slabe. „Încercăm să oprim atunci când este strict necesar. Încercăm să ne organizăm activitatea aşa încât să nu trebuiasă să oprim în mijlocul sezonului, pentru că sunt linii de producţie unde durează câteva zile până temperezi cuptorul, îl răceşti, îl porneşti după o perioadă de mentenanţă şi acestea au un cost fix pe care trebuie să-l suporţi“, spune Corneliu Fecioru, membru în Consiliul de Administraţie al Wienerberger, cel mai mare producător de blocuri ceramice din România şi din lume. Piaţa materialelor de zidărie, împărţită aproape egal între blocuri ceramice şi BCA, a cunoscut anul trecut o creştere de 1%, segmentul cărămizilor consemnând o creştere de 3%. Claudiu Georgescu pune această îmbunătăţire statistică a consumului pe seama majorării de preţuri, însă producătorii se agaţă de această cifră pentru a sesiza o stabilizare a pieţei, după cinci ani de scăderi. Într-un ritm de creştere de 3%-4% pe an, fabricile actuale vor produce la capacitate maximă abia peste zece ani. O perspectivă nu prea îmbucurătoare.
„Lista celor care nu mai sunt este lungă. Au fost mici întreprinderi care făceau parte din ceea ce, în trecut, se numea industria mică, locală. Aproape că nu a fost judeţ care să nu aibă o mică fabrică de cărămidă, dar cu o tehnologie care a rămas la nivelul anilor 1950: cu cuptoare Hoffman, cu mici camere de ardere; o tehnologie adecvată din perspectiva calităţii produsului, dar care consumă foarte multă energie şi manoperă“, spune Fecioru. Acesta găseşte două explicaţii pentru dispariţia jucătorilor locali: una este legată de piaţă şi cealaltă de tehnologie. Practic, Wienerberger, Ceramica Iaşi, Cemacon, Euro Poroton, Soceram, Macofil şi Siceram, principalii producători de blocuri ceramice din România, au linii de producţie construite în ultimii zece ani.
Cresc preţurile
„În ultimii ani, sectorul s-a confruntat cu o creştere continuă a preţurilor materiilor prime, energiei şi combustibilului, creşteri ce nu s-au regăsit în preţul de vânzare, ca urmare a contextului competitiv de pe piaţa de cărămidă, caracterizată de supracapacitate de producţie la nivel naţional. Modificările fiscale de la 1 ianuarie 2014, precum şi calendarul liberalizării preţurilor energiei, intrate în linie dreaptă în 2014, pun o puternică presiune pe structura de costuri şi vor avea ca impact majorarea preţurilor medii pentru materialele de construcţii în 2014“, se arată în ultimul raport financiar al Cemacon.
Presiunea taxelor asupra costului de producţie s-a făcut simţită încă de la începutul anului trecut, când s-a introdus o suprataxă de 0,5% pe veniturile obţinute din exploatarea resurselor minerale. De la începutul acestui an, redevenţa minieră pentru argilă şi nisip s-a majorat cu 25% şi a intrat în vigoare taxa pe proprietate de 1,5% aplicată la valoarea de înregistrare contabilă pentru clădiri speciale. „Platformele de depozitare, o construcţie foarte simplă, pe care ţinem o marfă foarte ieftină, paleţi cu cărămidă, este construcţie specială. Căile de acces, racordările la utilităţi, coşurile de fum, toate acestea sunt taxate cu 1,5%“, spune Corneliu Fecioru. La acestea se adaugă acciza la carburanţi de 0,07 euro/litru, aplicată de la începutul acestei luni, şi creşterea de 18% a preţului gazelor prognozată pentru 2014. În plus, inflaţia cumulată din ultimii patru ani a fost de peste 16%, perioadă în care preţul blocurilor ceramice a fost în scădere.
„Anul trecut, preţurile au fost relativ stabile, însă marjele de profit sunt foarte mici. Toţi producătorii fac eforturi să producă aceeaşi cantitate de cărămizi cu un consum mai mic de gaz, cu o utilizare mai bună a timpului de lucru. Există totuşi nişte limite fizice, dincolo de care nu putem trece. După ce vom vedea care va fi impactul acestor noi majorări vom vedea ce este de făcut, însă ne aşteptăm la creşteri de preţuri“, menţionează reprezentantul Wienerberger.
Perspective proaste
Acestui val de scumpiri i se adaugă şi scăderile consemnate de piaţa rezidenţială, singura care absoarbe blocurile ceramice produse. Anul trecut au fost recepţionate circa 40.000 de locuinţe în România, cu aproximativ 2.500 de unităţi mai puţine decât în 2012, conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică. În aceeaşi perioadă, s-au eliberat circa 38.000 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 0,2% faţă de 2012.
„Şansele de revenire ale sectorului rezidenţial sunt încă mici pentru următorii ani. Asta e realitatea cruntă. Eu nu sunt dezvoltator imobiliar să spun că o să explodeze piaţa. Noi ne uităm la ce se cere în piaţă, la curba demografică, din Vest nu vine nimeni în România să se mute, politica de ocupare a teritoriului în România este ciudată“, comentează preşedintele APMCR.
Corneliu Fecioru se aşteaptă la o creştere a afacerilor Wienerberger de 1%-3%, pentru acest an, în concordanţă cu evoluţia pieţei, şi la o revenire a numărului de locuinţe finalizate la nivelul de 41-42.000 de unităţi. Potrivit acestuia, piaţa locuinţelor ar primi un imbold dacă am asista la o cât
de mică majorare a veniturilor populaţiei, în contextul în care finanţarea ipotecară s-a îmbunătăţit din a doua parte a anului trecut.
Cu alte cuvinte, producătorii de cărămidă sunt tributari evoluţiei pieţei rezidenţiale locale, atâta timp cât de exporturi nu poate fi vorba, în contextul în care un camion de cărămidă costă cât un laptop bun, iar costul de transport este mult mai mare ca valoarea mărfii.
(Sursa: capital.ro)
