Petru Movilă: ”PSD întoarce Iaşul în timp: Autostrada A8, scoasă de pe lista de priorităţi a Guvernului Ciolacu”

”Ajuns la Iaşi, cu avionul, de două ori de la începutul anului în prezent, premierul Ciolacu nu a considerat Autostrada A8 destul de importantă pentru a fi pe lista obiectivelor de investiţii din noul plan de guvernare.
Poate mulţi au uitat, dar tot PSD a fost partidul care a îngropat proiectul Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, în 2011, când, în timpul guvernării lui Victor Ponta nu s-au putut identifica fondurile necesare pentru demararea lucrărilor, iar APM a dat aviz negativ documentaţiei depuse.
Guvernul Ciolacu ne-a aruncat în urmă cu mai bine de 10 ani. Toată lupta, legea iniţiată de mine în 2018 pentru construcţia autostrăzii A8, toate demersurile şi iniţiativele au fost şterse cu buretele. Actualul premier a arătat încă o dată că parlamentarii PSD de Iaşi nu există şi nu contează la Bucureşti.
Cer public premierului Ciolacu să revizuiască obiectivele din Programul de Guvernare 2023 -2024, capitolul transporturi, şi să includă şi Autostrada Iaşi – Tg. Mureş pe lista proiectelor de investiţii prioritare. Iaşul are nevoie ca de aer de această autostradă şi, mai important, există o lege care trebuie respectată.”
Petru Movilă
președinte PMP Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here