Soarta SMURD se amânã

In cursul zilei de ieri, deputatul Petru Movila a avut o discutie referitoare la substatia SMURD cu reprezentantii Primariei Orasului Podu Iloaiei si cu toti consilierii PMP. In urma acestei intalniri, s-a luat decizia de a amana cu inca doua saptamani desfiintarea substatiei SMURD, timp in care, se va incerca identificarea fondurilor necesare in randul primariilor care au semnat acordul initial (3 PSD, 3 PNL si 1 UNPR). „Am discutat aseara atat cu primarul Gabi Istrate cat si cu viceprimarul Constantin Tcaciuc despre situatia SMURD Podu Iloaiei. Am mai castigat un ragaz de doua saptamani, timp in care liderii PSD si PNL vor discuta cu primarii lor pentru a sustine financiar acest proiect, asa cum s-au angajat initial. Daca in aceste doua saptamani, primarii vor fi convinsi sa aloce o parte din fondurile necesare, atunci putem sa mentinem deschisa substatia pana la sfarsitul anului, timp in care vom putea face demersurile necesare la Raed Arafat pentru emiterea unei ordonante de urgente care sa rezolve odata pentru totdeauna problema”, a declarat deputatul Petru Movila.
In cursul zilei de astazi, consilierii PMP au votat pentru amanarea acestui punct de pe ordinea de zi a sedintei de CL. „Toti consilierii PMP, impreuna cu dl. Deputat Movila, au decis sa voteze pentru amanarea acestui punct. In tot acest timp, vom relua discutiile cu primarii pentru a incerca sa-i convingem sa sustina substatia SMURD pana la sfarsitul anului. Noi, consilierii PMP, cautam sa gasim cea mai potrivita solutie, in interesul comunitatii locale”, a declarat viceprimarul Constantin Tcaciuc. Readucem aminte si faptul ca la acest moment exista depus la Consiliul Judetean (CJ) Iasi, de catre consilierul judetean Marian Uscatu, un proiect de hotarare care ofera o solutie: infiintarea unei asociatii, cu CJ Iasi partener, prin care sa se asigurare finantarea substatiei de ambulanta.
Costurile totale lunare pentru mentinerea substatiei SMURD sunt de aproximativ 27 mii lei, suma care s-ar imparti intre unitatile administrativ-teritoriale in cauza.
Totodata, pentru o informare corecta, precizam ca serviciile medicale pentru toti locuitorii din Podu Iloaiei si comunele limitrofe sunt asigurate de substatia de ambulanta din zona, cu personal specializat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here