Peste 700 de participanţi la Semimaratonul Iaşi 2016. Vezi zonele cu TRAFIC RESTRICŢIONAT

Peste 700 de persoane sunt aşteptate să participe astăzi la a doua ediţie a Semimaratonului Iaşi, eveniment organizat de clubul Rotary Iaşi Copou.

 

Manifestarea va începe de la ora 9, startul urmând a fi dat din faţa Palatului Culturii.

Competiţia sportivă este organizată în parteneriat cu Ro Club Maraton şi beneficiază de sprijinul Primăriei şi al Inspectorului Şcolar.

Traseul pe care îl vor parcurge concurenţii este cuprins între Palatul Culturii şi şoseaua Păcurari, urmând a fi blocate una sau două benzi de circulaţie a drumului public.

Totodată, pe sectorul cuprins între str. Petru Poni şi Fundaţie, inclusiv pasajul Mihai Eminescu, circulaţia rutieră va fi interzisă pe durata desfăşurării competiţiei.

Traseul are aproximativ 10.5 kilometri şi va fi parcurs o dată sau de două ori, în funcţie de proba de concurs conform listei de mai sus.

 

Restricţii în trafic

Duminică, 24 aprilie, în intervalul orar 7.00 – 13.00 circulaţia va fi restricţionată pe următoarele

– str. Păcurari, tronson cuprins între Pasajul Mihai Eminescu şi str. Petru Poni;
– strada din faţa Palatului Culturii (linia de tramvai);
– str. Gavriil Muzicescu, sensul de mers Pasaj Mihai Eminescu – str. Arcu;
– str. Arcu, tronson între strada Gavril Muzicescu şi Piaţa Unirii;
– bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, sensul de mers Piaţa Unirii şi str. I. C. Brătianu;
– str. Sfântul Lazăr
– str. Palat.

START – Palatul Culturii – str. Anastasie Panu – str. Elena Doamna – Bd. Independenţei – P-ţa Mihai Eminescu – str. Păcurari – Şos. Păcurari – întoarcere la sensul giratoriu Păcurari – Şos. Păcurari – str. Păcurari – P-ţa Mihai Eminescu – str. Gavril Muzicescu – str. Arcu – Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here