PESTE 7.500 DE PERSOANE LUCREAZĂ ÎN CLĂDIRILE DE BIROURI DIN ANSAMBLUL PALAS, DE OPT ORI MAI MULTE FAŢĂ DE 2012, ANUL INAUGURĂRII

Ansamblul Palas Iaşi reprezintă cea mai dinamică destinaţie de business din regiune, înregistrând, de la inaugurarea sa din 2012 şi până în prezent, o evoluţie ascendentă în privinţa numărului persoanelor care lucrează în proiect, dar şi în cea a companiilor care îşi desfăşoară activitatea aici.

Din anul 2012, numărul celor care lucrează în cele şase imobile de birouri clasa A United Business Center (UBC) a crescut de peste opt ori, de la 900 de persoane la peste 7.500, în 2019. Ansamblul Palas a devenit un veritabil pol IT al regiunii, din totalul angajaţilor prezenţi în clădirile UBC peste 5.000 fiind specialişti în domeniul tehnologiei informaţiei.

Persoanele care își desfășoară activitatea în centrul de afaceri al Iaşului beneficiază de acces facil la o varietate de servicii, parcare subterană, spaţii de recreere, parc și discounturi permanente la cumpărături, în baza Cardului Partener.

Pe lângă angajaţii din clădirile de birouri, în celelalte componente ale ansamblului Palas lucrează aproximativ 1.000 de persoane.

Şi numărul companiilor care au ales ansamblul Palas ca destinaţie de implementare a planurilor de extindere în Iaşi a crescut de la 10, în 2012, la peste 50, în prezent, majoritatea din domeniul IT & Outsourcing.

Studenţii care doresc să descopere cum este să lucrezi la o companie mare şi să interacţioneze direct cu angajatorii sunt invitaţi să participe la cea de-a doua ediţie a evenimentului „Săptămâna Porţilor Deschise la UBC”, organizat de compania IULIUS, în perioada 13 – 17 mai 2019. Timp de cinci zile, tinerii vor vizita sediile unor companii din domeniile IT, Outsourcing și Financiar – Bancar prezente în clădirile de birouri din ansamblu.

Totodată, studenţii care vor să îşi înceapă cariera profesională sau să dobândească experienţă pot accesa programele de internship pe care le oferă numeroase companii din centrul de business al Iaşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here