Peste 350 de civili, uciși și îngropați în secret de armata nigeriană

FOTO: coolfm.ng
Poză simbol
Un raport al organizației Amnesty Internațional arată că armata nigeriană a împușcat sau a ars de vii peste 350 de civili, după care a încercat să ascundă faptele, aruncând cadavrele într-o groapă, informează publicația The Guardian, citată de Mediafax, transmite România Liberă.

Astfel, în perioada 12-14 decembrie 2015, peste 350 de bărbaţi, femei şi copii aparţinând sectei Shia au fost ucişi în oraşul Zaria din statul Kaduna, în urma unei confruntări. Violenţele au izbucnit după ce susţinătorii  Mişcării Islamice (IMN), unii dintre ei fiind înarmaţi cu bâte şi cuţite, au refuzat să permită unui convoi al armatei să traverseze o şosea situată în apropiere de sediul mişcării.

 

Armata a susţinut că vehiculul în care se afla şeful forţelor de apărare nigeriene, generalul Tukur Buratai, a fost atacat cu o bombă cu petrol, iar convoiul a luat foc. Membrii IMN au negat aceste acuzaţii. În urma incidentului, armata ar fi înconjurat zona în care s-au adunat membrii IMN şi a început să tragă focuri de armă asupra lor. Raportul organizației Amnesty International include mărturii şi imagini surprinse din satelit în care poate fi văzut un posibil mormânt comun, unde armata a încercat să ascundă crimele. 

 

O elevă de 16 ani a declarat că prietena sa a fost împușcată în frunte și că a murit înainte să poată primi asistență medicală. Totodată, alți martori au precizat că au fost atacate două clădiri ale complexului rezidenţial al liderului IMN, Ibrahim Zakzaky, spunând că soldaţii au ţintit o clinică improvizată şi o morgă. Un alt martor a spus că a văzut soldaţi dând foc la clinică mai târziu, în aceeaşi zi: „Cei care erau grav răniţi şi care nu puteau ieşi de acolo au fost arşi de vii”, a spus el, mai scrie România Liberă.

 

Potrivit raportului, armata a distrus apoi zona, a curăţat urmele de sânge şi a adunat cartuşele folosite. „Un morman de cadavre” au fost duse la morga de la spitalul universitar Ahmadu Bello, care fost ulterior închis timp de două zile. Potrivit unor informaţii, trupurile au fost apoi transportate într-un camion si îngropate.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here