Peste 20 de tancuri ruseşti şi 10 sisteme de rachete se îndreaptă către orașul ucrainean Mariupol

Rusia ar fi transferat peste 20 de tancuri şi zece sisteme de rachete în Ucraina, coloana îndreptându-se în prezent spre Novoazovsk, la est de Mariupol, oraş-port strategic la Marea Azov, controlat în prezent de forţele Kievului, relatează Reuters,citat de independent.md.

 

„În ultimele zile, în pofida acordului de la Minsk (privind soluţionarea conflictului din estul Ucrainei), s-au înregistrat mişcări de tehnică militară şi transporturi cu muniţie din Rusia în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Andrii Lâsenko.

 

În direcţia Novoazovsk au fost observate, potrivit acestuia, mai mult de 20 de tancuri, zece lansatoare de rachete şi mai mult de zece camioane. În prezent, localitatea Novoazovsk se află sub controlul rebelilor.

 

Această mobilizare de forţe în direcţia Mariupolului – dacă ar cădea în mâinile insurgenţilor, acesta ar asigura un coridor terestru între Rusia şi Crimeea – intervine la două zile după preluarea controlului de către rebeli al oraşului strategic Debalţevo, nod feroviar ce face legătură între Doneţk şi Lugansk, cele două bastioane separatiste din estul Ucrainei.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here