Peste 155.000 de români au cheltuit 36 milioane euro de Revelion în ţară şi în străinătate

FOTO: Adevărul
Cei peste 155.000 de români care şi-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară şi din străinătate au cheltuit aproximativ 36 milioane de euro, conform estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

 

Peste 147.000 de români şi-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în scădere cu 3,5% faţă de anul trecut, cheltuind aproximativ 140 milioane de lei, cu 1,5% mai puţin comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit, prin intermediul agenţiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, din acest an, aproape 8.200 de turişti, în scădere cu 5% faţă de anul trecut. Aceştia au cheltuit în afara ţării, numai pentru servicii turistice, 4,8 milioane euro, sumă aproximativ egală cu cea din anul anterior, se arată într-un comunicat al FPTR, transmite Capital.

Sfârşitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice şi sociale atât pe plan intern cât şi extern, care i-au afectat pe românii şi i-au determinat să reconsidere deplasările, în perioada sărbătorilor de iarnă, fapt dovedit de scăderea numărului de turişti, apreciază reprezentanţii FPTR.

Conform acestora, se menţine şi în acest an, tendinţa a turiştilor de a alege mai ales destinaţii din România, tendinţă care se va păstra pe tot parcursul anului 2016, datorită conjuncturii politice internaţionale şi a siguranţei pe care o oferă ţara noastră ca destinaţie de vacanţă.

Chiar dacă destinaţiile cu tradiţie au fost arhipline, la nivel naţional s-a înregistrat o scăderea a numărului de turişti, cu aproximativ 3,5% faţă de anul trecut. Nu toate destinaţiile interne au înregistrat scăderi. Peste 28.000 de romani au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, în creştere de circa 4%, faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat pe litoral şi în Delta Dunării.

În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute se înregistrează în turismul rural, unde 52.000 de turişti au preferat să-şi petreacă Revelionul la pensiuni, însă cu 8% mai puţin faţă de anul trecut.

În zonele montane, 36.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion, în scădere cu 2% faţă de anul trecut.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, au plătit peste 30.000 de persoane în scădere cu aproximativ 5% faţă de anul anterior, spun reprezentanţii industriei.

Tarifele percepute în perioada sărbătorilor au crescut faţă de anul anterior cu 5%. Astfel, romanii au cheltuit peste 140 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în scădere cu 2% faţă de anul anterior.

Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Românii care au ales să îşi petreacă vacanţa de sărbători în străinătate au avut de ales între destinaţii de schi şi sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în oraşe europene şi destinaţii exotice îndepărtate.

Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, mai puţini romani au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Cei 8.180 de turişti care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări au cheltuit cu 1,4% mai mult faţă de anul trecut. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi şi sporturi de iarnă în Austria, Franţa, Italia, Slovenia, Bulgaria.

FPTR remarcă o scădere a interesului pentru destinaţii tip city-break în perioada Revelionului, dispariţia solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat şi mijlociu, creşterea interesului pentru destinaţii îndepărtate. Au apărut destinaţii noi precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam, Dubai. Românii au manifestat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Mauritius, Mexic, Brazilia.

Numărul turiştilor romani care îşi cumpăra servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creştere, conform FPTR. Aceştia rezervă în special bilete de avion şi cazări în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agrement, specifice perioadei.

După rezultatele acestei vacanţe de Revelion, FPTR remarcă schimbarea mentalităţii privind gestionarea banilor şi a timpului liber face ca mulţi români să renunţe la vacanţa de iarnă şi să strângă banii pentru a achiziţiona mai multe sejururi sau city-break-uri în restul anului.

În perioada următoare preţurile vor scădea cu aproximativ 30-50%, iar FPTR apreciază că sezonul de iarnă se va prelungi până în lună martie, datorită prognozei meteo favorabilă practicării sporturilor de iarnă.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here