Ce putem afla prin forma picioarelor? Știai că sunt trei forme ale picioarelor? Ei bine află că sunt, iar acestea poartă trei denumiri: piciorul egiptean, piciorul grec și piciorul european (drept).
Iată ce spune forma piciorului tău despre felul tău de a fi! Dacă până acum credeai că doar forma ochilor, a palmelor sau a sprâncenelor spun ceva despre persoana ta, iată că și forma picioarelor are ceva de spus. Modul în care sunt așezate degetele picioarelor noastre se află în strânsă legătură cu atitudinea și comportamentul pe care le avem.
Piciorul egiptean
Degetul mare este „liderul” celorlalte degete, fiind cel mai mare dintre acestea. Aceste persoane au o fire rebelă și sunt mai mereu cu „capul în nori”. Nimic nu le poate sta în cale atunci când își propun ceva, fiind persoane foarte îndrăznețe. Iubitoare din fire, aceste persoane se supără destul de repede, mai ales când nu sunt băgate în seamă atunci când își manifestă nemulțumirile.