Persoanele care i-au cerut demisia lui Iohannis la slujba de Înviere, amendate cu câte 2.000 de lei

Sâmbătă seară, la Patriarhie, în timpul slujbei de Înviere, două persoane s-au apropiat de preşedintele Klaus Iohannis şi au strigat înspre acesta: „Demisia!”. Cei doi, un bărbat şi o femeie, au fost ridicaţi de jandarmi şi amendaţi cu câte 2.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a venit la slujba de înviere alături de soţia sa. Şeful statului şi prima doamnă au intrat în Catedrala Patriarhală departe de ochii credincioşilor. Iohannis a ieşit după câteva minute alături de Patriarhul Daniel, având în mână o lumânare. Imediat după începerea slujbei, din rândul credincioşilor s-au auzit vocile a două persoane care i-au strigat preşedintelui „Demisia!”. Jandarmii au intervenit imediat şi au îndepărtat cele două persoane din curtea Patriarhiei, potrivit Adevărul.

 

Potrivit unor surse din Jandarmeria Capitalei, cei doi contestatari participă în mod frecvent la proteste, majoritatea neautorizate. Ei au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei pentru abateri la legea 60/1991 privind manifestările publice. Cei doi au fost duşi şi la Secţia 14 de Poliţie unde au fost audiaţi însă poliţiştii nu au luat şi o altă măsură împotriva lor.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here