Peste 60 de percheziții au loc, miercuri, în județele Botoșani, Suceava și Iași, inclusiv la Garda de mediu și Agenția pentru protecția mediului din Botoșani. Potrivit informațiilor G4Media, firmele care aruncau deșeuri pe câmp și administrațiile locale ar fi fost iertate de sancțiuni dacă dădeau mită.
Perchezițiile îi vizează și pe primarii din mai multe comune.
De asemenea, există suspiciuni ca s-ar fi dat mită pentru autorizații de mediu pentru societăți diverse, de la centre de reciclare la spălătorii auto.
Comunicatul DNA:
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – octombrie 2022, în legătură cu modalitatea de efectuare a unor controale la agenți economici și unități administrativ – teritoriale, pe linie de protecție a mediului.
În cursul zilei de 29 martie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 64 locații, situate pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași, din care 21 la sedii ale unor instituții publice, restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
G4Media.ro