Dacă e să stăm și să gândim, campania asta pentru alegerea președintelui este cam umflată cu pompa și se invocă vrute și nevrute, dacă iese unul sau altul. Nu-s adevărate. Suntem bombardați cu fel de fel de fonfeuri, în condițiile în care se știe rolul mai mult decât decorativ al președintelui, probat cu succes, în temeiul lucrului bine făcut, de Johannis.
Îmi vine greu să cred că, dacă actualul președinte continuă la Cotroceni, se va schimba ceva, tăcerea fiind una garantată în virtutea precedentului mandat, care nu excelează în alte performanțe pentru România, în afară de permanentul război între palate.
Cu toate acestea este un oarece haz al acestui scrutin. Fiecare dintre candidații la prima funcție în țară reprezintă un segment din populația contemporană ce a aderat la discursul unuia sau altuia, astfel că finalul primului tur poate oferi o imagine referitoare la procentul celor normali la cap în raport cu alte categorii ce au luat-o pe arătură.
Pentru că, s-o recunoaștem, ai nevoie de o doză de nebunie să îndrăznești să conduci o țară, când te cunoaște cel mult o stradă din urbea în care locuiești. Sigur, mai este facebook-ul, numai că s-a demonstrat că nu este o corelație între intențiile exprimate pe rețelele de socializare și cele din cabina de vot.
Veți spune, bun, dar semnăturile? Ei, bine, nici ele nu sunt un indicator și s-a văzut în istoria recentă candidați cu zeci de mii de semnături la depunerea candidaturii care au marcat câteva sute de voturi. Așadar, nu-i obligatoriu, ba chiar s-ar putea scoate măsura asta din regulament pentru că e absolut inutilă.
Mai rămâne ghișeftul financiar, dar nu știu dacă statul decontează campania electorală pentru că atunci ar fi veselie mare. Facturi manglite și contracte aiurea se pot face într-o veselie, pentru că broșurile, posterele dispar, aparițiile TV nu au tarife fixe, plus de asta sunt sute de siteuri pretinse a fi de notorietate, dar care trăiesc vai, mama lor și pentru doi lei îs în stare să te și spele pe picioare. On line.
Peste toate însă, ceea ce ar trebui să ne revolte este lipsa de modele oferite. Nu-i nimic proaspăt, nu-i nimic elegant, lipsește pozitivul, construcția. Toată lumea este încruntată, încordată, gata să sară la beregată. Și toate astea pentru ce? Pentru un om care ar trebui să fie cel mai cel din România. Și nu este. Cum era aia cu … dacă nema putirință, ce mai kikirez gâlceava?
Numai de bine,
Văru
