Pentru că așa vrea Ministerul Sănătății, 400 de familii nu vor putea avea copii. Iașul, tăiat de pe lista finanțărilor pentru fertilizarea „in vitro”

Un program naţional de sănătate, unica șansă pentru familiile care mai pot spera la un copil doar dacă apelează la fertilizare in vitro,  a rămas fără finanțare. Aproape 400 de tinere familii din Moldova care nu pot avea un copil aşteaptă ca statul să aloce fonduri pentru fertilizarea in vitro. În 2013, Ministerul Sănătăţii nu a alocat niciun leu pentru acest program prin care se decontau 1.500 de euro, echivalentul a aproximativ jumătate din costul procedeului de fertilizare in vitro.

 

Adina s-a căsătorit în 2008 şi de atunci încearcă să facă un copil, fără succes. Singura speranţă pentru a-și îndeplini visul de a avea o familie era programul de fertilizare in vitro. Chiar şi aşa, cei aproape 1.500 de euro care însemnau contrbuția personală pentru această procedură îi depășeau posibilitățile financiare. Faptul că ministerul nu mai cofinanțează fertilizarea in vitro i-a retezat orice speranță.

„Pentru cuplurile infertile timpul nu este chiar în favoarea lor. Aţi renunţat deci la idee? Am renunţat şi ne-am îndreptat spre adopţie,” povestește tânăra.

În aceeași situaţie sunt numeroase familii tinere fără copii care nu au posibilităţi materiale şi care depind de ajutorul statului.

„Cam unul din cinci cupluri poate să prezinte probleme de infertilitate. Cam la o treime dintre cuplurile cu probleme de infertilitate cauza este masculină,” a explicat Ștefan Buțureanu, ginecolog la Maternitatea „Elena Doamna”.

Specialiştii spun că finanţarea fertilizării in vitro este extrem de importantă, mai ales că România are una dintre cele mai mici rate a natalității.

„Un milion de euro – 250-300 de copii, un kilometru de autostradă costă 20 de milioane de euro sau un ciclu de fertilizare in vitro costă cu manevră şi medicaţie în jur de 3.000 de euro, un kilometru de drum judeţean deszăpezit costă 6.500-7.000 de euro. Deci sunt nişte rapoarte care merită să fie luate în considerare din punctul meu de vedere,” este de părere Mircea Onofriescu, managerul Maternității ”Cuza Vodă” din Iași.

Medicii ginecologi din Iași nu au primit până acum niciun răspuns de la ministerul sănătății dacă finanțarea programuluid e fertilizare va fi reluată. Pentru ca un cuplu să beneficieze de subvenţia de la stat este necesar să fi trecut cel puțin 2 ani de la căsătorie si să nu mai aibă copii.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here