@ „Viceprimarul trădător” trage de timp și a dechis un nou proces @ Cezar Baciu vrea ca finalul de mandat din 2024 să-l prindă în fotoliul de viceprimar, deși a fost exlus din USR încă din 2021 @ La Tribunal, a pierdut contestația depusă împotriva excluderii, iar în 2 – 3 luni, decizia definitivă a Curții de Apel ar putea pune punct Epopeei Baciu în Primăria Iași @ Al doilea proces, calificat de avocați un abuz de drept, este îndreptat împotriva deciziei Comisiei de Arbitraj din USR @ Tertipurile la care a apelat Baciu pentru a trage de timp sunt hilare @ Acesta susține că nu a răspuns la adresele Comisiei de Arbitraj pentru a nu scăpa datele sale persoanele pe mâinile unor rău-voitori @ „Sunt informații cu caracter personal și, pentru a evita prelucrarea acestor date de către alte persoane decât cele care au acordul meu în acest sens”, a motivat Baciu @ Avocatul USR despre procesul deschis de Cezar Baciu: „o confuzie intenționată, tocmai pentru a obține o prelungire a mandatului dumnealui”
Pe 12 mai 2021, useristul Cezar Baciu se alătura cu trupul, sufletul și votul său primarului Mihai Chirica și grupului de consilieri locali ai PNL. Votul său pentru adoptarea bugetului, exprimat în ședința extraordinară a Consiliului Local, în ciuda unei decizii contrare a partidului din care făcea parte, a avut consecințe imediate. Câteva zile mai târziu, pe 17 mai, Baciu a fost exclus din USR. Nu și-a pierdut mandatul de consilier local deoarece a contestat decizia luată de Biroul Național al partidului atât prin procedură internă, la Comisia de Arbitraj, cât și pe cale civilă, la Tribunalul Iași. Asemeni unui sportiv mediocru, Baciu simulează și trage de timp, sperând că fluierul final de mandat din 2024 îl va prinde încă în postul de viceprimar. Asta deși judecătorii sunt aproape să anunțe knock-out-ul său în meciul cu USR.
Un singur țel: să tragă de timp
În schimbul trădării USR, Baciu a fost recompensat cu postul de viceprimar al Municipiului Iași, de care se agață acum cu disperare folosind tot felul de tertipuri. Baciu va rămâne în funcția de viceprimar până când instața se va pronunța definitiv asupra cererii de excludere din USR. Tribunalul Iași, pe fondul cauzei, a considerat că excluderea din partid este legală, procesul fiind acum în ultima fază, la Curtea de Apel Iași. Cel mai probabil, în 2-3 luni vom avea un verdict final, și sunt șanse foarte mari ca Epopeea Baciu în Primăria Iași să ia sfârșit. Însă, Cezar Baciu nu vrea să părăsească fotoliul de viceprimar și să revină la vechiul său job, respectiv agent de vânzări ciorapi, așa că încearcă să amâne cât mai mult durerosul moment.
Prin urmare, Baciu a dat din nou în judecată USR. Așa cum spuneam, în mai 2021, Baciu a contestat decizia de excludere din USR atât prin procedură internă, la Comisia de Arbitraj, cât și pe cale civilă, la Tribunalul Iași. Cum procesul civil l-a pierdut în primă instanță, Baciu încearcă să creeze confuzie atacând acum decizia Comisiei de Arbitraj. Acțiunea denotă falsitatea și lipsa de demnitate a unui politician care se agață cu disperare de o funcție publică! Despre ce e vorba?
A refuzat să se apere, dar se consideră neîndreptățit
În mai 2021, Baciu a contestat decizia de excludere la Comisia de Arbitraj a partidului. Contestația sa nu conținea toate informațiile necesare, respectiv datele de indentificare și de contact ale contestatarului, și nici decizia de excludere pe care o contesta. Pe 22 iunie 2021, Comisia de Arbitraj îi transmite o adresă lui Baciu prin care îi cere, sub sancțiunea nulității contestației, să completeze acțiunea cu datele lipsă, să anexeze decizia de excludere contestată și orice alte probe în apărarea sa. La câteva zile după primirea solicitării, Baciu refuză să transmită informațiile solicitate către Comisia de Arbitraj! Baciu se arată îngrijorat că datele sale personale ar putea ajunge pe mâna unor persoane rău-intenționate, așa că cere membrilor Comisiei de Arbitraj să caute singuri în arhiva USR Iași, în cererea sa de adeziune la partid, și să-și ia singuri informațiile solicitate! Cât despre probe care să demonstreze că a fost exclus pe nedrept nici vorbă!
„În data de 22.06.2021 mi-a fost comunicată o adresă din partea Comisiei de Arbitraj pentru a le comunica datele personale ale subsemnatului, respectiv CNP, adresă de email și număr de telefon. La data de 28.06.2021 am comunicat către Comisia de Arbitraj un punct de vedere, respectiv un răspuns la solicitare în sensul că: ‹sunt informații cu caracter personal și, pentru a evita prelucrarea acestor date de către alte persoane decât cele care au acordul meu în acest sens, vă aduc la cunoștință faptul că informațiile în cauză se regăsesc în totalitate în dosarul depus odată cu înregistrarea cererii de candidatură pentru funcția de consilier local al Municipiului Iași, dosar care se află în posesia și în evidența USR PLUS Iași›”, susține viceprimarul Cezar Baciu.
Ulterior, Baciu a fost convocat să-și exprime punctul de vedere în cadrul Comisiei de Arbitraj. Pentru prima convocare a trimis o cerere de amânare, ședința fiind reprogramată. A fost reconvocat, dar a refuzat să participe încercând din nou să tergiverseze luare unei decizii. Comisia de Arbitraj, față de refuzurile repetate ale viceprimarului Baciu de a furniza datele solicitate și de a participa la dezbateri, a decis, la finalul lunii iulie 2021, să anuleze contestația la decizia de excludere.
S-a simțit lezat abia după 9 luni
După nouă luni de la decizia Comisiei de Arbitraj, Cezar Baciu se trezește brusc vătămat în propiul interes și transmite către forul respectiv un „recurs contestație” la decizia de anulare a contestației. În același timp, continuă mascarada și înregistrează la Tribunalul Iași o acțiune prin care solicită anularea deciziei Comisiei de Arbitraj. De ce face acest lucru? Pentru că în litigiul privind excluderea din partid completul de judecată rămăsese deja în pronunțare, iar un nou litigiu pe aceeași temă sporește confuzia și poate încurca emiterea de către prefect a ordinului de încetare a mandatului de consilier. O recunoaște chiar el susținând că acțiunile întreprinse până în acest moment au fost sub imperiul iminentei emiteri a ordinului de înmcetare a mandatului de consilier de către Prefectura Iași.
Penibil până la capăt
Acțiunea lui Baciu este un amalgam unde se împletesc acuze ce țin de fondul deciziei de excludere (care se judecă separat într-un alt dosar) cu motive de-a dreptul ridicole: i-au fost încălcate drepturile prin solicitarea unor date cu caracter personal și nu i-a fost comunicat din oficiu regulamentul de funcționare al Comisie de Arbitraj. Și ca să vedeți ipocrizia de care dă dovadă acest personaj mai punctăm două aspecte: Baciu nu dorește clarificare situației, ci menținerea și perpetuarea unei stări de confuzie!
În aprilie 2022, Baciu a înregistrat noul litigiu la Tribunal. După parcurgerea procedurii de regularizare, instanța a stabilit primul termen al procesului pentru data de 8 septembrie. Cu câteva zile înainte de acest termen, profund lezat și marcat de ceea ce îi făcuse Comisia de Arbitraj, Baciu transmite o hârtie la instanță și cere acordarea unui termen pentru a-și angaja avocat! Deși evidență încercarea de tergiversare, cererea lui Baciu este aprobată de instanța. Se dă un nou termen pentru data de 6 octombrie, când, Cezar Baciu vine cu o nouă solicitare: recuzarea președintelui completului de judecată! Și astfel, s-a acordat un nou termen pentru soluționarea acestei cereri.
USR îl acuză de abuz de drept
Avocatul Otilia Dupu spune că Cezar Baciu comite un abuz de drept pentru a tergiversa soluționarea litigiiilor cu USR și pentru a-și prelungi mandatul de consilier local și, implicit, pe cel de viceprimar. Avocatul consideră acțiunea lui Baciu ca fiind inadmisibilă și arătă că în mod intenționat au fost formulate mai multe cereri care se bat cap în cap și că se folosesc termeni și afirmații care creează confuzie.
„De altfel, confuzia intenționată, tocmai pentru a obține o prelungire a mandatului dumnealui, rezultă și din aceea că în ultima pagină a cererii de chemare în judecată, ”aruncată” după cum am mai spus, reclamantul cere anularea hotărârii nr 1 din 23 iulie 2021 ( fără să mai fie vorba de nulitatea absolută) și admiterea contestației din 21 mai 2021, acte care nu sunt de competența instanței de judecată, pentru ca, tot prin aceeași frază, să se solicite repunerea în situația anterioară, în condițiile în care nu este de competența instanței să soluționeze această contestație care face obiectul procedurii interne și nici să dispună repunerea în situația anterioară. Verificând cuprinsul acțiunii și considerentele reclamantului, vă rugăm să constatați că tocmai motivele invocate atrag inadmisibilitatea acestei cereri. Accesul la justiție, cum explică deciziile Curții Constituționale, privește legalitatea procedurii de soluționare, legalitate care în momentul de față poate să vizeze doar hotărârea de excludere, legalitate care a făcut obiectul cercetării judecătorești în alt dosar. Nu lipsit de relevanță este faptul că instanța de judecată, soluționând pe fond cauza, a respins acțiunea formulată de reclamantul Cezar Baciu și a menținut decizia de excludere din partid.” se arată în întâmpinarea depusă la instanță de către USR.
Rareș Neamțu