Pe sticlă sau… după gratii? Mai mulţi concurenţi ai emisiunilor de talente au probleme cu legea

 

Tot mai multe poveşti cu iz penal, avându-i ca protagonişti pe concurenţii unor show-uri de televiziune, ies la iveală de o vreme încoace. Bătăuşi, pedofili şi hoţi par a se ascunde în spatele celor care ne încântă pe micul ecran cu talentul lor. Până acum, patru cazuri au făcut vâlvă, culminând cu cel al profului pedofil, dar cine ştie dacă sunt singurele sau sunt doar… singurele descoperite?
 

 

După «X Factor», a agresat un agent

Anul trecut, Adrian Brediceanu , fost luptător MMA şi concurent la show-ul de talente “X Factor”, de la Antena 1, a intrat în conflict cu poliţia din Hunedoara.

Un agent aflat în timpul liber l-ar fi surprins când traversa calea ferată de la Pricaz, deşi semnalele anunţau că urmează să treacă un tren.

Poliţistul susţine că Brediceanu l-ar fi agresat verbal când i-a atras atenţia că încalcă prevederile Codului Rutier şi, prin urmare, a depus un raport la Biroul de Control Intern al IPJ Hunedoara.

 

 

Judecătorul bătăuş găteşte la «MasterChef»

Judecătorul Gabriel Apostol, şeful Secţiei Penale de la Judecătoria Piteşti, este unul dintre concurenţii noului sezon “MasterChef”.

Gabriel Apostol a fost acuzat că ar fi bătut doi poliţişti

Până acum, nu i-a dat pe spate pe juraţi cu preparate deosebite, în schimb, s-a făcut remarcat prin comportamentul bizar din platou: glume deplasate, înjurături şi mici crize de isterie. Interesant este că dacă acum îl vedem printre oale şi tigăi la PRO TV, anul trecut Apostol şi l-a petrecut printre acuzaţii ce-l transferă, dacă sunt adevărate, din bresla legiuitorilor în tagma infractorilor.

În octombrie, a fost acuzat că ar fi bătut doi poliţişti pe Autostrada Bucureşti- Piteşti, iar în noiembrie, că ar fi lovit un angajat al unui supermarket cu maşina.

 

Se pricepe la cântat, dar şi la furat

George Secioreanu are talent nu doar la muzică, ci şi la hoţie. Fost concurent la “Vocea României”, unde a ţintit la marele premiu în echipa lui Smiley, tânărul are deschise pe numele lui două dosare pentru tâlhărie.

George Secioreanu are două dosare penale deschise pe numele lui

Ambele infracţiuni le-ar fi comis anul trecut. Unii dintre cunoscuţii tânărului susţin că meteahna sa de a fura ar fi mai veche, doar că până acum păgubiţii fie nu l-au prins, fie n-au depus plângeri.

 

 

«Vocea României» a dat un pedofil

Printre toate talentele pe care “Vocea României” le-a făcut cunoscute publicului larg se numără şi cel al unui… pedofil.

Lucian Darie este acum arestat pentru 29 de zile

E vorba de Lucian Darie, profesorul de canto care a îngrozit zilele acestea întreaga ţară, după ce s-a aflat că dezbrăca fetiţele care-i erau eleve şi le punea să se uite la filme pentru adulţi, apoi se masturba în faţa lor.

 

 

Cu banii de la «Britain’s Got Talent», Tarky i-ar putea plăti daunele lui Trăistariu

Tarky, pe numele său real Cristian Grigore Spiridon, a devenit cunoscut după ce a susţinut că ar fi avut o aventură cu Mihai Trăistariu.

 

 

Cântăreţul a negat, l-a dat în judecată şi a câştigat procesul, decizia instanţei prevăzând ca Tarky să-i plătească vedetei 100.000 de lei daune morale. Numai că… Tarky a spălat putina fără să-i dea vreun ban.

 

Acum este în Anglia, unde a ajuns în semifinala concursului “Britain’s Got Talent” (după ce la versiunea autohtonă a show-ului, “Românii au talent”, a fost respins în preselecţii, în 2011). Dacă va câştiga marele premiu, care este de 250.000 de lire sterline, va avea suficient cât să-i dea şi lui Mihai partea cuvenită.

 

El a intrat aiurea în colimatorul poliţiei

Anul trecut, Ovidiu Danci, fost concurent la emisiunea “Dansez pentru tine”, a intrat fără vină în vizorul – şi pumnii – oamenilor legii. Confundat de poliţişti cu un individ care lovise maşina, el a fost luat pe sus din Centrul Vechi, dus la circă şi bătut, apoi sechestrat timp de o oră în toaleta secţiei.

Iată-l pe Ovidiu bătut

Ovidiu a ajuns la spital după această tărăşenie şi şi-a povestit tot necazul pe pagina de Facebook, unde a postat şi o fotografie cu el învineţit.

 
 
 
 
 
(Sursa: libertatea.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here