Pe locul Maternității din Fălticeni va fi ridicat un supermarket. Instituția spitalicească va fi mutată într-o clădire a unei școli

Consilierii locali din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea magazinului Penny Market în locul maternităţii din localitate. Astfel, secţia trebuie mutată până în luna decembrie în noul sediu, în fosta clădire a Colegiului Vasile Lovinescu din Fălticeni. Lucrările de modernizare acestui imobil sunt realizate din fondurile primăriei şi se ridică la suma de peste un million de lei.

 

Maternitatea din oraşul sucevean Fălticeni trece printr-o situaţie mai puţin obişnuită. Medicii, asistentele şi personalul auxiliar al secţiei ce aparţine de Spitalul municipal Fălticeni vor trebuie să se mute cu arme şi bagaje într-o altă clădire, ce aparţine unui liceu din localitate, pentru a face loc unui supermarket.

 

S-a ajuns în această situaţie după ce ani de zile, autorităţile locale au stat nepăsătoare şi au aşteptat ca problemele apărute să se rezolve de la sine. Dacă noul spital din Fălticeni, ce a fost început în urmă cu 25 de ani, nu a fost terminat până în prezent, mai marii urbei fălticenene au aşteptat până în ultima clipă ca să găsească o soluţie ca maternitatea din localitate să funcţioneze în continuare.

 

Clădirea în care secţia de Maternitate a Spitalului municipal Fălticeni, cu cele două secţii de Neonatologie şi Obstretică – Ginecologie, îşi desfăşoară activitatea a fost retrocedată, în anul 2008, Fundaţiei Caritatea, împreună cu terenul aferent, de 3.853 de metri pătraţi, însă cu obligaţia ca destinaţia medicală să fie păstrată timp de cinci ani de zile. În tot acest timp, Primăria Fălticeni a achitat lunar o chirie în valoare de 2.500 de lei.

 

Începând cu anul 2013, Fundaţia Caritatea a făcut presiuni ca spaţiul retrocedat să fie eliberat, însă văzând că se bat cu morile de vânt, reprezentanţii acesteia au vândut imobilul, vechi de 120 de ani, în care funcţionează Maternitatea Fălticeni lanţului de magazine Penny Market. În aceste condiţii, Primăria Fălticeni a trebuit să găsească rapid o soluţie pentru ca maternitatea să nu ajungă în stradă.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here