Pe cine urăsc cu adevărat britanicii. Nu sunt românii!

În ultimii ani, presa britanică a relatat pe larg presupusa antipatie pe care cetăţenii din Regatul Unit ar avea-o faţă de români, însă un sondaj profesionist arată cum stă situaţia cu adevărat.

 

Conform unui sondaj realizat de Institutul Regal pentru Afaceri Externe „Chatham House”, britanicii au probleme cu alte ţări, în niciun caz cu România.

 

Sondajul la care au luat parte 2.000 de respondenţi a relevat că ţările cele mai puţin apreciate de britanici sunt Rusia (56% dintre respondenţi au inclus-o pe listă), Coreea de Nord (47%) şi Israel (35%).

 

În schimb, România nu s-a aflat printre cele 34 de variante enumerate la capitolul țări pe care britanicii nu le suportă.

 

Ce-i drept, britanicii nu ne simpatizează prea mult, întrucât nu am fost incluşi nici la categoria ţărilor despre care au sentimente favorabile.

 

La acest capitol, britanicii îi apreciază cel mai mult pe australieni (47% dintre respondenţi au oferit această variantă), canadieni (44%), olandezi şi americani (ambele cu câte 33%).

 

Faţă de precedentul sondaj de acest gen, realizat în 2012, antipatia faţă de Rusia aproape că s-a dublat, crescând de la 30% la 56%. De altfel, 67% dintre respondenţi consideră că Rusia este un „pericol pentru Uniunea Europeană”.

 

La capitolul îmbunătăţiri, antipatia faţă de Grecia a scăzut de la 20% la doar 9%.

 

În ceea ce priveşte cele mai mari pericole pentru Marea Britanie, terorismul internaţional (51% dintre respondenţi l-au inclus pe listă), armele nucleare dezvoltate de Iran şi Coreea de Nord (32%) şi crima organizată plus traficul de droguri şi persoane (28%) sunt printre variantele alese.

 

Respondenţii au putut alege mai multe răspunsuri în acest sondaj pe care institutul britanic îl realizează din doi în doi ani.

 

Invazia care nu a mai fost invazie

Spre finalul lui 2013, mai multe publicaţii britanice s-au întrecut în articole alarmante despre o presupusă invazie romano-bulgara, ce va începe în 2014, după ce restricţiile de pe piaţa muncii pe care cele două popoare le aveau au fost ridicate.

 

În pofida şirului interminabil de articole de acest gen, începutul anului 2015 a arătat că, în realitate, invazia care îi speriase pe britanici nu s-a produs.

 

Concret, în intervalul iulie 2013 – iunie 2014 au imigrat în Marea Britanie 32.000 de români şi bulgari, comparativ cu 18.000 în precedentele 12 luni. În schimb, în Marea Britanie se află 579.000 de polonezi, conform recensământului realizat în 2011.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here