Patru persoane, înjunghiate la un târg de maşini de lângă Cluj-Napoca

FOTO: obiectivbr.ro
Poză simbol
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după un scandal care a avut loc în târgul de maşini din comuna Gilău, de lângă Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, sâmbătă, că la locul incidentului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie pentru aplanarea conflictului şi se efectuează cercetări pentru a stabili cauza care a dus la acest incident, transmite B365.

„În târgul de maşini din comuna Gilău a avut loc un conflict între mai multe persoane, în urma căruia patru persoane au fost rănite şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Cluj-Napoca pentru îngrijiri medicale. La locul incidentului s-au prezentat mai multe echipaje de poliţie pentru aplanarea conflictului, inclusiv de la Acţiuni Speciale, şi se efectuează cercetări pentru a se stabili cauza care a dus la acest incident”, a spus Jucan, conform mediafax.ro, mai scrie B365.

 

Surse judiciare au declarat că una dintre persoanele rănite este în stare gravă şi este supusă unei intervenţii chirurgicale. „Două persoane au provocat un scandal în târgul de maşini, au scos cuţite şi au rănit alte persoane. Este vorba de membri ai unor familii de etnie romă”, au spus sursele citate.

 

În 2011, în acelaşi târg de maşini a mai avut loc un incident, când, într-o noapte, 30 de maşini de diverse mărci, pregătite pentru vânzare, au fost vandalizate, conducerea societăţii care administrează târgului susţinând că ar fi vorba despre o reglare de conturi între familii de romi care comercializează maşini second hand.

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here