Patronul Blue Aqua, dat pe mâna Poliției pentru o terasă ilegală! Lucrări fără autorizație la restaurantul de pe Arcu – FOTO

Lucrările de extindere a restaurantului Blue Aqua din Iași au ajuns pe masa Poliției. Administratorii restaurantului au extins în vara acestui an o terasă la intrarea în restaurant fără a avea nicio autorizație de construcție. Poliția Locală a cerut oprirea lucrărilor, însă patronul Cosmin Munteanu nu a mai ținut cont de acest lucru. Lucrările la terasa metalică au fost făcute în zona de protecție a unor monumente istorice din Păcurari. Inspectorii de la Serviciul de Urbanism al Poliției Locale Iași au înaintat dosarul la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor.

Terasa restaurantului Blue Aqua, din municipiul Iași, a fost extinsă ilegal. În urma unui control pe care l-a făcut la localul deținut de Cosmin Munteanu, Poliția Locală Iași a constatat că lucrările au fost executate fără nicio autorizație de construcție, astfel încât întreg proiectul a fost derulat ilegal. Anexa metalică de la intrarea în restaurantul din zona Arcu a fost construită în vara acestui an, muncitorii lucrând nestingheriți la extinderea terasei.

Lucrări fără aviz de la Primărie! Terasa Blue Aqua extinsă ilegal

7IAȘI a arătat în vara acestui an cum firma care administrează restaurantul, Blue Aqua Marine SRL, s-a apucat de extins terasa localului, însă lucrările nu au fost desfășurare în legalitate. Patronul firmei, Cosmin Munteanu, nu a cerut nici un aviz de la municipalitate pentru lucrările de amenajare a terasei, iar Poliția Locală a dispus sistarea acestora până la clarificarea situației. Cosmin Munteanu s-a apucat de lucrări fără să ceară și avizele necesare de la Primărie. Deși terasa respectivă este pe un teren privat, administratorul firmei trebuia să obțină toate avizele necesare, mai ales că zona este inclusă într-un areal protejat, și are nevoie de condiții special.

Patronul Blue Aqua nu a ținut cont de decizia Poliției Locale

Inspectorii Poliției Locale au arătat că terasa metalică de la intrarea în restaurant a fost ridicată ilegal. Deși în vară, când a fost efectuat controlul, s-a dispus sistarea lucrărilor, Munteanu a continuat să estindă terasa până când aceasta a fost finalizată. ”Ca urmare a controlului efectuat, la imobilul situat în municipiul lași, Strada Fundac Bădărău nr. 1, conform prevederilor Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, s-a constatat faptul că au fost executate lucrări de construire a unei anexe cu destinația de terasă din structură metalică și fundație tip pahar, fără a deține autorizație de construire”, se arată în adresa Poliției Locale emisă 7IAȘI.

Dosarul a ajuns la Secția 2 Poliție! Administratorul Blue Aqua riscă o amendă uriașă

Restaurantul Blue Aqua se află în apropierea unor monumente istorice din zona Păcurari și orice tip de lucrare are nevoie de avize speciale. În aceste condiții, Poliția Locală a înaintat dosarul la Secția 2 Poliție din municipiul Iași pentru continuarea cercetărilor.”Având în vedere faptul că imobilul este situat în zona de protecție a mai multor monumente istorice de la pozițiile: 364 Cod LMI: IS-ll-m-B-03987, „Casa”, Strada Păcurari nr. 75- sf. sec. XIX, 365 Cod LMI: IS-ll-m-B-03988 „Casa Ermacov”, Strada Păcurari 77, sf. sec.XIX, 366 Cod LMI: IS-11-m-B-039g9, „Casa”- Strada Păcurari 77-B, sf. sec. XIX, potrivit adresei de răspuns transmise de serviciul de specialitate al autorității publice locale, și prevederile art. 3, alin. 1, lit. b), documentația aflată la dispoziția Serviciului Control  Urbanism. Afișaj  Stradal din cadrul Poliției Locale lași a fost înaintată la data de 20.10.2023, Poliției municipiului lași – Secția 2 Poliție, pentru a constata dacă au fost încălcate prevederile art. 24, alin. 1, lit. a) privind infracțiunile din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată”, se mai arată în adresa Poliției Locale Iași.  Conform Legii 50/1991, efectuarea de lucrări fără autorizație de construcție poate adduce o amendă până la 100 mii lei.

Probleme cu legea și în pandemie

Patronul restaurantului Blue Aqua a fost amendat și în perioada pandemiei de Covid-19 pentru că nu a respectat prevederile legii 55/2020 privind suspendarea activității din interior, în sensul că nu ar fi trebuit să servească clienți la mese. În cursul anului 2022, firma SC Blue Acqua Marine SRL a avut o cifră de afaceri de 6,8 milioane lei, un profit de 800 mii lei și datorii de aproape 890 mii lei. Anul trecut, societatea a avut înregistrați 31 de angajați, conform datelor de la Ministerul Finanțelor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here