De curând am aflat din presa locală despre decizia Primăriei Municipiului Iași de a iniția reabilitarea esplanadei Palatului Culturii din Iași.
Desigur, apelând la obișnuitaviziune “academică” conform căreia orice zonă urbanistică foarte importantăsolicită întotdeauna o procedurăfoarte simplificată,licitația serviciilor de proiectare a fost decisă să se desfășoare, desigur, cum altfel decât în “procedură simplificată”.
Analizând in detaliu Tema de proiectare, Nota Conceptuala nr. 88133/12.08.2019 si Caietul de sarcini – Specificații tehnice – nr. 88131/12.08.2019, am concluzionat faptul că intervenția pe care o preconizează Primăria Iași este majoritar peisagistica ( punerea in valoare a patrimoniului, reamenajarea spatiilor verzi, mobilier urban, iluminat, info-wifi etc) având ca principal obiectiv valorificare a patrimoniului cu valoare națională reprezentat de arealul vizibil si palpabil al Zonei urbanistice aferenta Palatului Culturi si Zonei centrale, istorice.
Cu alte cuvinte, (cuvintele dumnealor) “…de la o realitate predeterminată și de neatins (virgulă-n.a.)la una inedită uneori neașteptată, dându-ne posibilitatea să descoperim că monumentele protejate este (serios ?! n.a.) un material plasmabil și viu care a devenit un stimul creativ cu care dialogăm.”
Cu toate acestea, nici de această dată nu am fost scutiți de o mare surpriză.
Suntem obișnuiți ca, în înșiruirea unor intervenții care au ca scop principal declarat “punerea în valoare a patrimoniului istoric-artistic-construit”, acolo unde există un spațiu publicamenajat (parc, piațetă, piață dedicată vreunei uniri)este vital să existe și o dotare urbană valoroasă precumo gogoșărie, un birt cu terasă și pergolă din lemn îmbrăcată cu giulgiuri albe, capete de elefanți sau vreo înșiruire de tarabe cu manufactură artistică tradițional chinezească (vezi punctul 8 din Tema de proiectare – Identificarea spațiilor cu potențial comercial estival...)
Surpriza nu vine de aici. Surpriza vine dintr-un aliniat inferior celui mai sus amintit:
„ Se va analiza posibilitatea construirii unei parcări subterane în zona studiată”.
În anul 2013, odată cu inițierea unui Concurs de soluții privind amenajarea peisagistică a esplanadei din fața Palatului Culturii, a apărut această ideea construirii unei parcări in subteran. Soluția 1, care a pierdut acel concurs cu 61 de voturi on-line,prevedea această aroganță. Observăm însă cu surprindere faptul că, în condițiile în care Soluția 1 propusă a fost respinsă, nefericita idee a fost preluată și are periculoasa tendință de a fi transformată într-o realitate irațională. La acel moment, Primăria a considerat că votul on-line a 263 cetățeni este reprezentativ și suficient pt declararea Soluției 2 câștigătoare.La rândul ei, această soluție propunea îngroparea circulației auto din str. Palat, cu ieșire în B-dul Anastasie Panu, în ideea extinderii Pietonalului Ștefan cel Mare și Sfânt, gest urbanistic absolut justificat și necesar. Sincer, simțeam deja chetroaiele sub picior, admiram copacii la borcan și vreo a doua poartă maramureșeană din mucava, într-o plimbare frenetică dar fără succes pentru a găsi un petec de umbră. Doar că, o astfel de intervenție, va bloca circulația auto în toată zona centrală și zonele adiacente acesteia pe o perioadă prea lungă de timp, iar reacția electorală a cetățenilor ar ajunge până acolo încât,cu siguranță vor apărea cântece populare cu autori necunoscuți, care vor povesti pățania peste veacuri, probabil cu aceeași morală fatalistă ca în Miorița.
Analizând simplistceea ce avem noi astăzi în acest areal cultural, constatăm cu bucurie nedisimulată că, ceea ce numea generația mea in copilărie “parcul” Palatului Culturii, și-a crescut valoarea contabilăraportată la metrul pătrat și a căpătat o identitate mercantilă,devenind de o lungă perioada parcare privată cu plată.
Dar cum rămâne cu cultura?
Simplu, „rămâne cum am stabilit”. Organizăm o licitație de proiectare, în “procedură simplificată”, îi dăm un aer verde-eco, ceva cuvinte frumoase legate de istorie, cultură și civilizație și un buget mic, mic, mic, pentru niște cerințe mari, mari mari, astfel încât proiectul să devină neatrăgător pentru majoritatea arhitecților profesioniști de prin urbe, de prin țărișoară sau de prin Europa.
Uităm de vestigii, uităm de riscul demonstrat de a genera o creștere suplimentară a traficului autope care orice parcare modernă,odată implementată,îl aduce,uităm desigur să anexăm planuri, schițe, studii sau alte informații istorice, urbanistice sau arhitecturale relevante pentru soluția solicitată, ne ascundem după cireș și Doamne-ajută. Vrăjitoarea a bătut la ușă, mărul a fost pregătit.
Am convingerea că aceasta tema, mascată sub intenția revitalizării imaginei peisagistice din arealul imediat al Palatului Culturii, reprezintă UN RISC MAJOR nu numai in legătură cu posibilitatea distrugerii vestigiilor istorice aflate in subteran,un patrimoniu invizibil,consistent, valoros și reprezentativ pentru perioada medievala de existență a Curții Domnești Moldovenești, aflat în conservare naturală de-a lungul anilor de istorie ai acestui oraș sub esplanada Palatului Culturii, dar și privită din perspectiva dezvoltării urbanistice actuale și de viitor a orașului.
Crede cineva cu adevărat înasumarea unui astfel de gest definitiv cum este acestade a permite intervenția lamei buldozerelor și inteligentei lucrative a lui Dorelîn subteranul esplanadei, doar pentru“a ctitori” pentru generațiile viitoare, drept mărturie a trecerii noastre pe aceste minunate meleaguri și a inteligenței noastre creative, o anostă, diformă și greu mirositoareparcare?
Aș fi înțeles dacă abordarea Primăriei ar fi fost îndreptată înspre recuperarea și punerea în valoare a vestigiilor arheologice ale amplasamentului, dacă propunerea dumnealor ar fi fost judicios integrată într-o Temă de Concurs, mediatizat la nivel internațional, care ar fi solicitat ca prim esențial pas descărcarea arheologică atentă a subteranului, protejarea si expunerea muzeală a vestigiilor și promovarea tuturor valorilor astfel descoperite la nivel internațional în vederea creșterii atractivității turistice a orașului, turismul fiind într-una lăudat pe holurile Primăriei drept unul din posibilele motoare de dezvoltare a Iașului, pentru care a fost generată inclusiv o Strategie până prin 2030.
Aș fi susținut cu interes în locul acestei monstruoase parcări, o inițiativă de înființare pe acest valoros amplasament subteran a unui Centru Cultural și de Conferințe (Carrousel du Louvrepoate fi un exemplu), accesibil prin extinderea pietonalului Stefan cel Mare si Sfânt prin subtraversarea Bulevardului Anastasie Panu, ansamblu arhitectural posibil de realizat în subteranul esplanadei, poate chiar deschis zenital asemenea unui amfiteatru spre Palat, legat intrinsec de toate obiectivele istorice foarte valoroase din imediata vecinătate.Un concept modern care sa integreze toate serviciile specifice unei astfel de destinații gândite într-o condiție de subordonare cu funcțiunea muzeală principală a Palatului Culturii, extins inclusiv spre curțile interioare ale Palatului si, de ce nu, legat cu grădinile Palasului (după părerea multora dintre noi, singurul element valoros din toată acest templu al profitului privat), cu accese studiate și corelate cu axele de perspectivă supraterane valoroase orientate spre mânăstirile și dealurile Iașului, un al doilea reper valoros privind identitatea acestui oraș.
Nu sunt de părere că putem să ne permitem să vorbim despre reabilitarea peisagistică a esplanadei Palatului Culturii, ignorând în același timp nevoia unificării acesteia de axul pietonal al B-dului Ștefan cel Mare si Sfânt fără să integrăm, cu bun simț și măsură, acest foarte important ax urban al orașului cu toate celelalte repere identitare ale acestuia: Biserica Mânăstirii Sfinții Trei Ierahi și Chiliile, Piața Unirii, pietonalul Alexandru Lăpușneanu, Piața Eminescu, parcul Voievozilor și, profitând de axialitatea prezervată fericit cu B-dul Carol I, cu Parcul Copou, un al treilea obiectiv cu valoare identitara naționala al Iașului.
Ar fi fost desigur o altă discuție privind oportunitatea contractării talentelor lui Dorel.
Cred sincer că, definirea unei Teme de Concurs valoroasă, realizată în urma consultării unor specialiști independenți (arhitecți, istorici, arheologi, oameni de cultură), recunoscuți pentru realizările dumnealor privind protejarea și integrarea vestigiilor istorice în cadrul unor ansambluri arhitecturale culturale de importanță cel puțin națională, organizarea unui Concurs internațional de idei cu premii atractive și consistente (asemeni inițiativelor similare ale altor mari orașe europene), mediatizarea corespunzătoare a Concursului la nivel național și internațional pe toate căile de comunicare recunoscute ca fiind eficiente, solicitarea participării O.A.R. Național la organizarea acestui concurs și la jurizarea rezultatelor, asigurarea unui buget corespunzător și realist, sunt doar câteva gesturi minimale pe care Primăria ar fi trebuit să le facă cu ceva timp înainte de a “simplifica” licitația de proiectare pt acest obiectiv.
Considertotodată că, pentru a fi îndreptățită să ia decizii asupra oportunității unor intervenții de o asemenea importanță în zone ale orașului cu valoare de patrimoniu și identitate locală și/sau națională, Primăria este obligată la organizareaunei reale consultări publice,motivantă, corectă și transparentă (nicidecum doar „bifată”), care să își propună să informeze și să capteze interesul unui număr reprezentativ din totalul locuitorilor acestui oraș (3-5%) a.î. să poată câștiga o masă critică în favoarea demersului ei și să legitimeze aceasta intervenție sensibilă.
Dar, dacă nu ne permitem, dacă suntem prea săraci pentru visuri durabile, atunci să nu tulburăm somnul istoriei noastre mușcând din acest măr otrăvit.
Cel puțin nu noi, emancipații venetici și prea-des-nepăsătorii păstrători ai unor bijuterii arhitecturale precum Sfinții Trei Ierarhi, Sfântul Nicolae Domnesc,Casa Dosoftei sau chiar ai Palatului Culturii (criticat de unii drept o simplă pastișă nearmonizată cu istoria arhitecturii locului, dar totuși acceptat drept una din valorile identitare principale ale orașului), susținând prin somnolența noastră cotidiană visul Albei ca Zăpada de transforma Orașul celor 7 coline în Orașul celor 7 pitici.
