Paradoxul cancerului în România: cea mai mică incidenţă din Europa, dar cea mai mare mortalitate de pe continent

 

 

Incidenţa cazurilor de cancer în România este cea mai mică din Europa, însă mortalitatea este cea mai mare, din cauza sistemului care s-a concentrat pe tratamentul bolilor acute şi urgenţelor şi mai puţin pe bolile cronice, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
 

„Avem un sistem sanitar fragmentat. Descentralizarea s-a concentrat pe bolile acute şi urgenţe. Fiecare bolnav cronic are câte unul sau două episoade acute sau de urgenţă în cinci ani Am pus la punct sistemul de urgenţă, ceea ce este foarte bine, pentru că stabilizăm bolnavul, dar ce facem apoi cu pacientul cronic?” a spus, joi, Astărăstoae, în adunarea generală a Colegiului Medicilor din România (CMR).

Din acest motiv, mortalitatea prin cancer cea mai mare din Europa, în timp ce incidenţa bolii oncologice este cea mai mică, a spus preşedintele CMR.

 

Este un paradox ca în România să avem cea mai mică incidenţă a cancerului, dar cea mai mare mortalitate prin aceeaşi boală, dovadă că sistemul de depistare precoce nu funcţionează. Mortalitatea prin cancer de col este de trei ori mai mare decât în Europa, iar cea de cancer de sân este mai mare de 3,5 ori„, a precizat Astărăstoae.

Potrivit preşedintelui CMR, bolile cronice sunt principala problemă de sănătate publică, iar incidenţa lor este în continuă creştere.

„Povara bolilor cronice cade preponderent asupra regiunilor sărace în resurse şi asupra persoanelor cu statut socio-economic scăzut”, a mai spus preşedintele CMR, arătând că aceşti bolnavi au nevoie de terapie continuă cu o echipă multidisciplinară, informaţii şi susţinere pentru autoîngrijire,monitorizare sistematică şi evaluare individualizată în raport cu severitatea clinică.

 

De asemenea, Astărăstoae a precizat că în România resursele sunt alocate inechitabil, în funcţie de paturile de spital, ceea ce crează inechitate în tratarea bolnavilor.

Ca soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei, CMR propune, printre altele, integrarea îngrijirilor medicale şi serviciilor sociale pentru a îmbunataţi starea de sănătate a bolnavilor cronici şi realizarea unor dispensare-santinelă care să furnizeze date care pot fundamenta politicile naţionale destinate pacienţilor cronici.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here