Panama Papers: Partidul Radical din Ucraina cere destituirea președintelui Petro Poroşenko

Partidul Radical din Ucraina va începe declanșarea procedurii de destituire a președintelui Petro Poroșenko, după ce numele său a apărut pe lista înalților demitari care și-au plasat averile în paradisuri fiscale, cu scopul de a evita impozitele, a anunțat, luni, liderul formațiunii, Oleg Liaşko, citat de Agerpres. În aceste condiții, Liașko a cerut Radei Supreme (parlamentul unicameral) crearea unei comisii de anchetă pentru a investiga dezvăluirile din presă, transmite România Liberă.

„Facţiunea Partidului Radical va iniţia declanşarea procedurii de destituire a preşedintelui Poroşenko, în conformitate cu prevederile Articolului 111 din Constituţia Ucrainei. Noi cerem crearea unei comisii parlamentare provizorii pentru investigarea faptelor legate de existenţa unor conturi ale preşedintelui Petro Poroşenko în societăţi offshore”, a scrie Liaşko, pe pagina sa de Facebook, citată de portalul Strana.ua şi Reuters.

 

Potrivit acestuia, este „culmea cinismului” să-ţi ascunzi averea în paradisuri fiscale în timp ce „sute de soldaţi au murit în asediul de la Ilovaisk”, din august 2014, în timpul luptelor cu rebelii separatişti proruşi în estul Ucrainei.  Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU) a anunţat anterior că nu va începe o anchetă împotriva preşedintelui Petro Poroşenko în urma publicării documentelor în afacerea „Panama Papers” din motive de imunitate. 

„Refuzul Biroului Naţional Anticorupţie de a investiga acţiunile preşedintelui (Poroşenko) este o dovadă a subordonării acestuia şi a faptului că imită doar lupta împotriva corupţiei”, a reacţionat Liaşko.  Potrivit primelor dezvăluiri, printre cei care au desfăşurat montaje financiare pentru activităţi de spălare de bani ori şi-au ascuns averile prin paradisurile fiscale cu ajutorul societăţilor offshore create sau administrate de compania Mossack Fonseca se numără peste 140 de responsabili de rang înalt din peste 50 de ţări, inclusiv 12 foşti sau actuali preşedinţi. 

Printre ei sunt menţionaţi membri ai anturajului preşedintelui rus Vladimir Putin şi a celui chinez Xi Jinping, premierul pakistanez Nawaz Sharif, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi fostul şef al executivului de la Kiev, Pavlo Lazarenko, premierul islandez, Sigmundur David Gunnlaugsson, regele Salman al Arabiei Saudite, preşedintele argentinian Mauricio Macri sau fostul premier irakian Ayad Allawi. Pe listă se regăseşte inclusiv tatăl decedat al actualului premier britanic David Cameron. Sunt evocate şi nume din afara lumii politice, cum ar fi cazul fotbalistului Lionel Messi sau al fostului preşedinte al UEFA, Michel Platini. 

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here