Palatul Roznovanu din Iași, iluminat în albastru în seara zilei de 2 aprilie

FOTO: curierul-iasi.ro

Clădirea Palatului Roznovanu va fi iluminată în culoarea albastru în seara zilei de 2 aprilie, la ora 19.30, ca simbol al marcării Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului.

 

Evenimentul este organizat de către filiala Iaşi a Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România, fiind parte a unei serii de acțiuni și manifestări publice iniţiate în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Campaniei „Arată că iți pasă!”, dedicată copiilor și tinerilor cu autism. Prin această acțiune, Iașul se alătură campaniei internaționale „Light it up blue” prin care principalele clădiri din marile orașe ale lumii se iluminează în albastru, în semn de solidaritate pentru persoanele diagnosticate cu autism. Momentul va fi precedat de un moment demonstrativ de zumba și lansarea baloanelor albastre, anunță Primăria Municipiului Iași.

Alături de Primăria Iași vor fi iluminate în albastru și Camera de Comerț și Industrie Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

 

În fiecare an, pe 2 aprilie este celebrată Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite la data de 18 decembrie 2007. În toată lumea, în jurul acestei date, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here