Ce face amorul din om!? N-o să credeți, dar nu foarte bine. Un nene derector, altfel foarte bimbaș pe vremea lui nea Gigi s-o trezit prin subsolurile ateneului, pus deoparte de dom Mișu, ca să nu facă umbră prin instituția unde-i jupân mnealui.
Cum a fost posibil? Simplu. Amorul. Lumina ochilor domniei sale din vremea aia și cea contemporană lucra la beredeu și n-o suportat ca alți să aibe mai mulți bani ca dânsa și-o tras un tunuleț de mai mare dragul din conturile câtorva cleienți, motiv pentru care era gata-gata să poarte brățări de inox cu cheie, dacă dom Andreiaș n-ar fi făcut rost de bani să astupe gaura și gura oamenilor legii, ca să nu-l lase fără obiectul iubirii, recte, consoartă.
Și omul s-a împrumutat și de la instituții, și de la cămătari, că nu-i ușor să ai la bătaia degetelor câteva sute de mii de lei, pe care să-i dai la nevoie. Partea tristă-i că jumătatea lui dom derector nu s-o dezvățat și după ce o fost plantată cu chiu și vai pe la CET, o prins un chitanțier și-o mai sifonat vreo câteva mii de la asociațiile de locatari, care jurau că au plătit, numai că banii o luat altă direcție.
Și iară dom Andreiaș, dă-i cu cămătari, cu instituții, și-o făcut rost de opt mii de leușteni să acopere iară gaura și să n-ajungă la cremenal. Acuma, săracu’ se fofilează pe unde poate, că trebe să deie bani și nu are, dar suntem siguri că dacă-l vede pe Cupidon o să-i deie un cap în gură, să-l pomenească.
