Pacient cu botulism, salvat în ultimul moment cu vaccin adus de la Chişinău

Un bolnav de botulism, îngrijit la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, a fost salvat în ultimul moment cu ajutorul unui vaccin adus din Republica Moldova. Unitatea medicală din Iaşi nu avea pe stoc ser antibotulinic şi exista pericolul ca pacientul să moară dacă nu i se administra antidotul în 24 de ore. 

 

 

Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul ca un echipaj SMURD să facă deplasarea la Chişinău şi să aducă substanţa.

Vaccinul lipseşte în întreaga ţară după ce Unifarm nu a mai putut să importe produsul din Germania. Abia acum se duc tratative cu un alt producător, din Polonia.

 

Botulismul este o boală infecţioasă care, în cazurile grave, conduce la paralizie, insuficienţă respiratorie, stop cardiac şi chiar deces.

 

„Simptomele sunt, cumva, atipice, în sensul că, deşi este o boală infecţioasă, debutează fără febră. La aceasta se adaugă manifestări în special neurologice. Este vorba de căderea pleoapelor. De asemenea, dificultăţi în a înghiţi, inclusiv lichide, de asemenea, dificultăţi în ceea ce priveşte funcţia digestivă şi funcţia reno-urinară”, a explicat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here