Orașul Izium a fost ”complet distrus”. Din satelit se vede un crater masiv VIDEO

Luptele intense din jurul Iziumului au distrus mare parte din oraş, afirmă oficiali locali, iar noi imagini din satelit arată amploarea dezastrului în oraşul din estul Ucrainei, potrivit CNN.

Imaginile au fost surprinse joi de Maxar Technologies.

Acestea arată un crater masiv, de aproximativ 12 metri diametru, într-o zonă din centrul oraşului. Ruinele arse ale unei şcoli se află într-o parte a craterului, iar în cealaltă un teren de fotbal. O parte a spitalului de peste drum este de asemenea distrusă.

Oraşul s-a aflat în mijlocul schimbului de focuri în timp ce Rusia încearcă să lege avansul înregistat în regiunea Harkov din nordul Ucrainei cu bastionul din estul îndepărtat al ţării.

Consilierul adjunct Max Strelnyk a declarat, joi, pentru CNN, că oraşul a fost „complet distrus” de aviaţia şi artileria ruse, în timp ce luptele pentru control continuă la sol.

Pe imaginile din satelit, la nord de şcoală se observă că sunt distruse clădirea unei centrale şi aproape fiecare clădire rezidenţială. Nu pare ca în această parte a centrului oraşului Izium să fie vreo ţintă militară.

La circa 5 kilometri nord-vest de Izium, un convoi de artilerie rus se îndreptă spre oraş.

Trupele ruse controlează zonele din oraş de pe malul nordic al râului Doneţ, care împarte oraşul în două, a afirmat Strelnyk. Ucrainenii controlează zonele de pe malul sudic al râului.

La 5 kilometri nord-est de oraş, artilerie rusească este poziţionată pe un câmp, cu turelele îndreptate spre centrul Iziumului.

Într-o altă imagine se vede că două poduri pentru vehicule de peste râul Doneţ au fost parţial distruse, în ceea ce pare o lovitură intenţionată pentru a opri avansul ruşilor dincolo de râu.

Dar ruşii au găsit o altă care şi acum avansează spre oraş dinspre sud.

Pentru a înlocui podurile distruse, ruşii au amplasat două poduri de pontoane peste râul Doneţ pentru a înconjura oraşul. Pe malul sudic, un convoi de tancuri se vede în mişcare pe o autostradă spre zonele din Izium controlate de ucraineni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here